Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) motiveaza decizia de lasare in libertate a senatorului Catalin Voicu prin faptul ca acesta nu mai poate influenta desfasurarea procesului in care este acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata, cei mai importanti martori fiind deja audiati.

"Se pune problema daca astazi exista probe certe si concrete ca inculpatul va incerca zadarnicirea aflarii adevarului prin influentarea unor martori. Or, la acest moment, cei mai importanti martori au fost deja audiati si exista toate masurile legale pentru a-l obliga pe inculpat sa nu ia legatura cu nimeni", scrie in motivare, citata de Agerpres.

Magistratii Instantei supreme apreciaza ca durata scursa de la data arestarii lui Voicu (peste un an de zile) este suficienta pentru a se considera ca prelungirea ei s-ar transforma intr-o pedeapsa, ceea ce ar contraveni atat legilor interne, cat si dispozitiilor internationale.

"In consecinta, Inalta Curte constata nu numai indeplinirea formala a conditiilor prevazute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci apreciaza ca, raportat la datele concrete ale cauzei si la persoana inculpatului, aceasta este intemeiata, scopul masurii arestarii preventive (...) putand fi realizat si prin lasarea in libertate a inculpatului, cu restrangerea unor drepturi si libertati", sustin judecatorii in motivare.

Catalin Voicu nu are voie sa paraseasca municipiul Bucuresti, este obligat sa se prezinte la instanta ori de cate ori este chemat, sa se prezinte la organul de politie desemnat de instanta cu supravegherea, sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei, sa nu detina arme si sa nu comunice pe nicio cale cu inculpatii sau martorii din dosar.

Senatorul Catalin Voicu ar putea fi judecat in libertate, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis, pe 5 aprilie, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulata de avocatii omului politic.

Decizia poate fi atacata cu recurs la Completul de cinci judecatori al ICCJ de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, Catalin Voicu urmand sa ramana in arest preventiv pana la judecarea recursului.

Catalin Voicu se afla in arest preventiv de peste un an de zile, respectiv din 30 martie 2010, perioada in care a formulat lunar cereri de eliberare provizorie sub control judiciar sau cereri de revocare a masurii arestarii preventive.

ICCJ a mai decis pe 5 aprilie si admiterea cererii omului de afaceri Costel Casuneanu de ridicare a interdictiei de a parasi tara, insa hotararea poate fi atacata cu recurs de procurorii anticoruptie.

In acest dosar au fost audiati inculpatii - senatorul Catalin Voicu, judecatorul Florin Costiniu si oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic - cat si o serie de martori precum presupusul fin al lui Voicu, Radu Dan Floarea, omul de afaceri Nicolae Ungureanu, cele trei judecatoare ale ICCJ care au judecat dosarul lui Casuneanu, fostul grefier sef al Sectiei civile a ICCJ, fostul ofiter SIE Adrian Isac, avocatii Cezar Bivolaru, fost asociat al lui Catalin Voicu, si Horia Bora, consilier juridic la firmele lui Costel Casuneanu, precum si patronul localului 'Select', Liviu Capota.

Pe 21 mai 2010, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a senatorului Catalin Voicu.

In acelasi dosar, au fost trimisi in judecata Florin Costiniu, fost presedinte al Sectiei civile si de proprietate intelectuala din Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru complicitate la trafic de influenta, omul de afaceri Costel Casuneanu, asociat la SC PA&CO International SRL Bacau, pentru cumparare de influenta, in forma continuata, si Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii in legatura cu fapte de coruptie, toate in forma continuata.