Ministrul Internelor, Traian Igas, a declarat, joi seara, ca nu poate prezenta "o informatie corecta" in acest moment legat de locul in care se afla Dinel Staicu, dat in urmarire internationala, si a apreciat ca pentru schimbarea numelui acestuia nu a fost incalcata legea, fiind respectata procedura, scrie Mediafax.

Intrebat de jurnalisti, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern, daca stie unde se afla Dinel Staicu, ministrul a raspuns negativ.

"Nu pot sa dau o informatie corecta in acest moment unde se afla domnul Staicu. In ceea ce priveste schimbarea numelui, atunci cand o persoana solicita aceasta, practic in termen de zece zile se produce toata instiintarea sau tot acest demers trebuie publicat in termen de zece zile. Practic, asta s-a intamplat si in acest caz, nu s-a incalcat legea, au fost explicatii suficient de bine date de catre reprezentantii politiei", a spus Igas.

Dinel Nutu, fost Dinel Staicu, a fost dat in urmarire internationala, joi, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare care va fi pus in aplicare prin Interpol, au declarat, joi, pentru Mediafax, surse judiciare.

Mandatul a fost emis in urma unor informatii conform carora Dinel Nutu ar fi plecat din tara inainte de a fi condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti la sapte ani de inchisoare cu executare, in dosarul privind falimentarea Bancii Internationale a Religiilor, conform surselor citate.