Biletele RATB din hartie vor fi retrase din circulatie, incepand din luna mai, calatorii putand sa utilizeze exclusiv cardurile Activ sau Multiplu, cu ajutorul carora Regia va avea informatii privind gradul de incarcare a vehiculelor, pe zone si intervale orare, anunta Mediafax.

RATB considera ca prin validarea celor doua tipuri de carduri va avea informatii relevante privind gradul de incarcare a vehiculelor, pe zone si intervale orare, indicator care contribuie la realizarea unui obiectiv major respectiv, adaptarea capacitatii de transport la cerintele publicului calator.

"Este momentul ca RATB sa-si uniformizeze sistemul de colectare a contravalorii titlurilor de transport, tinand cont de investitiile facute in sistemul automat de taxare. Doar in acest mod putem avea o imagine completa a utilizarii mijloacelor de transport in comun si a cererii de transport", a declarat Adrian Crit, directorul general RATB.

De asemenea, RATB va introduce, pana la sfarsitul anului, plata serviciului de transport prin intermediul telefonului mobil, precum si noi titluri de calatorie: "In momentul de fata se fac testari pentru lansarea in parteneriat cu BCR a unui card dual, card ce incorporeaza aplicatia de transport RATB (utilizand tehnologie contactless). Cardul va fi pus la dispozitia publicului calator dupa finalizarea testelor si punerea la punct a intregului sistem".

Un proiect similar a fost initiat si cu BRD pentru diversificarea ofertei de instrumente de plata a calatoriei, iar Regia isi manifesta dorinta de a incheia parteneriate similare si cu alte institutii financiare.