Guvernul a amanat pana pe 1 iunie termenul pana la care medicii de familie vor putea semna contractul-cadru cu Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate, a declarat, miercuri, ministrul Sanatatii, Attila Cseke, citat de Agerpres.

"Am modificat termenul si l-am amanat cu doua luni, la 1 iunie. Se vor incheia acte aditionale pe contractul-cadru aflat in vigoare pe urmatoarele doua luni", a spus ministrul.

Termenul initial de semnare a contractului-cadru era 1 aprilie, insa majoritatea medicilor de familie au respins prevederile documentului si au amenintat ca nu il vor semna.

Medicii de familie refuza sa semneze contractul-cadru pe anul 2011 pe motiv ca ministerul le impune sa asigure servicii medicale suplimentare, care nu pot fi decontate de CNAS si care nu ofera niciun avantaj asiguratilor de vreme ce subventiile sunt conditionate.

Ministerul Sanatatii sustine, insa, ca fondurile destinate medicilor de familie nu s-au diminuat in ultimii doi ani, insa ministerul doreste ca, in 2011, finantarea sa se faca 50% in functie de numarul de pacienti inregistrati la un anumit doctor de familie si 50% in functie de numarul serviciilor medicale prestate de medicul respectiv.