Operatorii din turism vor fi obligati sa mentina deschise unitatile hoteliere pe intreaga perioada a sezonului estival, respectiv 1 mai-1 octombrie, si sa reabiliteze structurile astfel incat sa asigure "un peisaj optim, atragator, care sa incante si atraga turistii pe litoral", a decis Guvernul, scrie Mediafax.

Prevederile au fost introduse in proiectul legii turismului, aprobat in sedinta de duminica a Guvernului si transmis Parlamentului spre dezbatere si adoptare in regim de urgenta, a anuntat ministrul de resort, Elena Udrea. Ministrul a aratat ca va fi creat si un sistem propriu de gestiune a informatiilor din domeniu, avand in vedere ca datele transmise prin Institutul National de Statistica nu sunt "deloc relevante" pentru realitatile din turism.

Administrarea plajelor va reveni doar operatorilor din statiune, fiind instituita si o taxa hoteliera de 1%, din care 50% va fi varsata la autoritatea locala, iar restul va fi folosit pentru proiecte de dezvoltare turistica.

Legea turismului reglementeaza infiintarea parcurilor turistice, a asociatiilor de dezvoltare si promovare a turismului la nivel regional, elaborarea unui Registru al patrimoniului turistic, precum si crearea ulterioara, prin hotarare de guvern, a unei entitati speciale pentru promovarea turismului.

Noua structura va fi condusa de catre un director numit de catre ministru, dar va include si reprezentanti ai industriei de profil.

Ministrul a mai aratat ca se discuta si varianta ca operatorii care mentin deschise unitatile hoteliere mai mult de sase luni sa achite doar jumatate din impozit.