Seful DIICOT Cluj, Mircea Hrudei, care a instrumentat dosarul omului de afaceri Arpad Paszkany, judecat pentru sprijinirea unui grup infractional organizat si achitat vineri, afirma ca au existat presiuni de la inceput si pana la sfarsit asupra procurorilor si judecatorilor implicati in acest caz, relateaza Mediafax.

Arpad PaszkanyFoto: AGERPRES

Procurorul-sef al DIICOT Cluj Mircea Hrudei a declarat ca toti oamenii care au lucrat la acest dosar au simtit presiuni.

"Toti oamenii care au lucrat la dosar au simtit presiuni. S-a inceput cu acel memoriu adresat presedintelui Traian Basescu, invocat in sedinta de bilant a Parchetului General de la inceputul anului 2007. Verificarile CSM precum si anchetele efectuate de Parchetul General cu privire la aspectele invocate in memoriu au demonstrat ca toate acuzatiile lui Arpad Paszkany sunt nefondate. Au fost facute si alte plangeri penale si sesizari impotriva procurorilor de caz, de catre domnul Arpad Paszkany si apropiati ai acestuia, toate solutionate prin neinceperea urmaririi penale sau clasare", a afirmat Hrudei.

El a spus ca au urmat presiunile asupra unuia dintre procurorii care au lucrat la dosar, Daciana Deritei, si s-a incercat sa se acrediteze ideea ca dosarul a fost construit la comanda, ca urmare a unor relatii de rudenie ale procurorului DIICOT Daciana Deritei, care a fost, de altfel, recuzata de omul de afaceri.

Seful DIICOT Cluj a mai spus ca a fost atentionat in mod repetat de Paszkany ca vremurile se schimba.

"Pe parcursul urmaririi penale, in mod repetat, domnul Paszkany mi-a sugerat sa fiu atent ca vremurile se schimba, o aluzie directa la conjunctura politica din acel moment. La judecarea cauzei la Tribunalul Cluj au existat, in opinia mea, o serie de incidente procedurale, dar la acest moment nu doresc sa le nominalizez deoarece le-am invocat intr-un cadru oficial", a mai afirmat seful DIICOT Cluj.

Hrudei mai sustine ca au existat presiuni si asupra judecatorilor Curtii de Apel Cluj.

"La solutionarea dosarului in apel, senzatia mea a fost ca a existat o presiune mare si asupra judecatorilor Curtii de Apel Cluj. Totul a debutat imediat dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins a doua cerere de stramutare a cauzei, formulata de Paszkany. Ca si o coincidenta, au aparut in presa mai multe articole cu un vadit caracter denigrator la adresa membrilor completului de judecata, mergand pana la invocarea unor aspecte din viata privata a acestora, fara nicio legatura cu cauza dedusa judecatii", a mai spus Hrudei.

Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit ca, "prin modalitatea tendentioasa de prezentare a faptelor si prin continutul defaimator, realizat de expunerea unor fapte nereale, informatiile din presa sunt prejudiciabile si nejustificate, insa seful DIICOT Cluj spune ca aceasta reactie a CSM a fost "tardiva si fara impact mediatic".

"Nu stiu in ce masura aceste presiuni mediatice au influentat solutia la Curtea de Apel, dar ele au existat cu certitudine. Nu pot sa nu remarc celeritatea cu care s-a solutionat, in doua grade de jurisdictie, dosarul inculpatului Arpad Paszkany, in timp ce in dosarul privindu-i pe ziaristii de la Gazeta s-a trecut la citirea rechizitoriului dupa aproape patru ani de la sesizarea instantei", a declarat Mircea Hrudei.

Procurorul-sef al DIICOT Cluj a mai spus ca in ultima perioada a fost amenintat cu articole despre viata sa personala.

"In ultima saptamana mi-au parvenit mesaje cu privire la faptul ca dupa ce instanta va mentine solutia de la tribunal se va publica un material compromitator despre viata mea personala. Trebuie sa constat, cu amaraciune, ca, daca la inceputul cercetarilor privindu-l pe inculpatul Arpad Paszkany, echipa de colaboratori era numeroasa si hotarata sa faca fata oricaror presiuni, pe parcurs lucrurile s-au schimbat, multi dintre ei nemaidorind sa-si asume responsabilitatea actului de justitie si, mai mult, pe unii dintre acestia regasindu-i in loja oficiala la meciurile de fotbal ale CFR. Pana si in fotbal sunt desconsiderati cei care nu isi sustin echipa pana la capat si fac jocurile echipei adverse", a mai mentionat Hrudei.

Mircea Hrudei spune ca Parchetul va face recurs la decizia de vineri a Curtii de Apel Cluj, care a mentinut decizia Tribunalului, de achitare a lui Arpad Paszkany, afirmand ca toate probele din dosar dovedesc santajul exercitat de finantatorul CFR Cluj asupra omului de afaceri Iulian Dascalu.

"Nu stiu exact de ce, dar se pare ca unii se tem de Arpad Paszkany. Anumiti martori fac in prezenta mea anumite afirmatii transante, dar se feresc apoi sa si le sustina in fata instantei. Nu am inteles de ce nici la Tribunalul Cluj, nici la Curtea de Apel Cluj nu s-au admis cererile noastre pentru trimiterea dosarului la Braila in vederea conexarii cu dosarul Gazeta I", a declarat Hrudei, subliniind ca trimiterea dosarului la Braila si conexarea sa cu dosarul Gazeta I era foarte importanta.

"Dosarul inculpatului Arpad Paszkany a fost disjuns din dosarul privindu-i pe ziaristii de la Gazeta. La acel moment, cercetarile cu privire la acestia din urma erau finalizate, ei fiind si arestati preventiv, in vreme ce domnul Paszkany plecase precipitat din tara. In opinia mea, este imposibil din punct de vedere juridic sa se pronunte o solutie cu privire la o persoana acuzata de sprijinirea unui grup infractional atat timp cat fata de suspectii care constituie grupul nu exista o hotarare", a mai spus Mircea Hrudei.

Procurorul-sef al DIICOT Cluj a subliniat ca in acest caz procurorii vor merge "pana la capat".

"Noi o sa mergem pana la capat. Vom face recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Probele administrate in cauza demonstreaza, evident, ca Iulian Dascalu nu i-a dat de bunavoie acel teren. SouthEast Euromentor (firma controlata de Paszkany n.r.) nu avea capacitatea de a construi un mall. Toate operatiunea de a contesta licitatia a fost facuta in ideea de a intarzia construirea Iulius Mall, fara ca Arpad Paszkany sa aiba cea mai mica intentie de a construi un alt mall. La momentul in care Dascalu a consfintit sa dea terenul respectiv, el avea certitudinea ca Paszkany poate influenta decizia de la Targu Mures, unde se judeca contestarea licitatiei. La Targu Mures, instanta care a hotarat, raportat la dosarul privind construirea mall-ului, a incalcat unele norme de procedura, de exemplu a schimbat termenul fara sa anunte partile. Firma lui Dascalu trebuia sa depuna plangere la Consiliul Superior al Magistraturii", a adaugat Hrudei.

Finantatorul clubului de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, judecat pentru sprijinirea unui grup infractional organizat si santaj, a fost achitat, vineri, de Curtea de Apel Cluj, pentru ambele capete de acuzare, insa decizia nu este definitiva.