Curtea de Apel Bucuresti a respins joi recursul formulat de seful Vamii Ploiesti, Cornel Costea, la decizia prin care a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, el urmand sa ramana incarcerat, anunta Agerpres.

Procurorul de sedinta al DNA a sustinut, joi, ca ancheta in cazul sefului Biroului Vamal Ploiesti, Cornel Costea, se va extinde, intrucat anchetatorii nu se asteptau initial ca actiunea lor sa conduca la persoane cu functii mai inalte decat cea a acuzatului.

"Actiunea penala se va extinde in acest caz mult mai mult, deoarece noi nu ne-am asteptat ca atiunea care l-a vizat pe el sa ne conduca mult mai sus, la persoane cu functii mai inalte decat ale sale", a sustinut in fata judecatorilor procurorul DNA, la judecarea recursului, relateaza Mediafax.

Procurorul a spus ca acuzatul Costea prezinta pericol pentru ordinea publica, indicand "dispretul" acestuia fata de lege, seful Vama Ploiesti luand bani "atat in biroul sau, cat si in alte locuri publice".

Totodata, acuzarea a sustinut faptul ca inculpatul ar fi fost informat de faptul ca a fost urmarit de DNA si, desi stia inclusiv de filajul sau in trafic, tot "nu s-a putut opri din a pretinde mita".

"Acesta a fost surprins primind 10.000 de lei, denuntul in cazul sau survenind din cauza faptului ca denuntatorul s-a saturat sa cotizeze cu bani, indiferent daca afacerile sale erau legale sau nu. Costea a solicitat incontinuu bani, chiar daca vedea la televizor arestarile din vami, stia ca este urmarit, probabil, a avut surse la Politia Prahova. A stiut sau si-a dat seama inclusiv de faptul ca este urmarit in trafic, insa aceasta nu l-a impiedicat sa continue sa ceara bani", a declarat, in fata judecatorilor, procurorul de sedinta.

Seful vamii Ploiesti a fost arestat preventiv, in 25 februarie, pentru 29 de zile, in urma deciziei Tribunalului Bucuresti.

Directorul Biroului Vamal Ploiesti, Cornel Costea, a fost prins in flagrant delict de procurorii anticoruptie in timp ce primea suma de 10.000 lei, prin intermediar, de la un patron de firme import-export din Turcia, dupa ce anterior mai primise aproximativ 50.000 de euro.

Cornel Costea este acuzat de procurorii DNA de luare de mita in forma continuata si complicitate la infractiunea de fals intelectual in forma continuata.

Din ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca in perioada noiembrie-decembrie 2010 si ianuarie 2011, in calitate de director al Biroului Vamal Ploiesti, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu, Cornel Costea a pretins diferite sume de bani de la un denuntator, patron al mai multor firme care desfasurau activitati de import-export din Turcia.

DNA sustinea ca directorul Biroului Vamal Ploiesti a primit de la patronul firmelor, prin intermediar, suma totala de aproximativ 40.000-50.000 de euro, in schimbul neprezentarii TIR-urilor la control in vama Ploiesti.

"Dupa primirea sumei mentionate, inculpatul a impus sa ii mai fie data ulterior suma de 20.000 lei. La 24 februarie 2011, inculpatul Costea Cornel Ion a primit suma de 10.000 lei, prin intermediar, de la persoana denuntatoare, fiind prins in flagrant delict de procurorii anticoruptie", se arata in comunicatul DNA.

In cauza procurorii efectueaza cercetari si fata de alte persoane, lucratori vamali la Biroul vamal Ploiesti.