Procurorul general Laura Codruta Kovesi a declarat, vineri, la Pitesti, ca raportul publicat de Comisia Europeana arata evolutiile pozitive ale structurilor Ministerului Public si remarca eforturile depuse de procurori.

Laura Codruta KovesiFoto: AGERPRES

"Pot sa va spun ca Raportul publicat de Comisia Europeana prezinta o imagine obiectiva a evolutiilor sistemului judiciar. Raportul remarca eforturile depuse de procurori pentru indeplinirea obligatiilor asumate de Romania in cadrul MCV, mentionand atat rezultatele convingatoare ale Directiei Nationale Anticoruptie, cat si numarul crescut de anchete si de puneri sub acuzare pentru fapte de mica coruptie de catre parchetele de pe langa tribunale si curti de apel", a spus Kovesi, ciatata de Mediafax.

Procurorul general a remarcat ca expertii comisiei au identificat "in mod obiectiv" cauzele care impiedica finalizarea cu celeritate a cauzelor deduse judecatii si posibilele solutii si provocari ale sistemului judiciar din perioada care va urma.

Kovesi a dat asigurari ca Ministerul Public va continua implementarea masurilor deja adoptate pentru a contribui la implementarea conditionalitatilor prevazute in MCV.

"Este, de altfel, un raport care arata evolutiile pozitive ale structurilor Ministerului Public, cum de altfel au fost si in ceilalti ani", a conchis procurorul general.

Romania a facut unele progrese in lupta impotriva coruptiei, dar trebuie sa se axeze pe accelerarea judecarii cazurilor de coruptie la nivel inalt si pe consolidarea politicii generale

anticoruptie, pana in vara acestui an, cand este asteptata urmatoarea evaluare a Comisiei Europene, se arata in Raportul de Monitorizare pe Justitie, dat publicitatii vineri de CE.

Astfel, sunt subliniate evolutiile semnificative ce au avut loc in domeniul reformei judiciare, prin adoptarea si punerea in aplicare a "Legii micii reforme", un principiu important al acestui pachet legislativ fiind cel al oportunitatii, propunere avansata de Ministerul Public.