"Cele doua tari se indreapta in directii diferite. Romania investeste noi sume in cercetarea stiintifica, in timp ce Bulgaria reduce cheltuielile", spune revista americana Nature, intr-un material publicat saptamana aceasta.

cercetarea in Bulgaria si Romania, la coada EuropeiFoto: Eurostat

Conform datelor publicate de revista americana, Bulgaria a redus anul trecut bugetul Academiei sale de Stiinte cu 38% (la 40 milioane de dolari SUA), fortandu-i pe unii cercetatori sa intre in concediu fara plata. In acelasi interval de timp, Romania a ajustat fondurile Academiei de Stiinte cu doar 3%.

Materialul insista pe probleme Bulgariei, fiind amintite reactiile cercetatorilor ca urmare a reducerii bugetului anual: demonstratii de strada in fiecare saptamana si o petitie online (semnata de peste 7000 de cercetatori din intreaga lume, inclusiv de opt laureati ai premiului Nobel si de 5 beneficiari ai medaliei Fields pentru matematica). De asemenea, universitatile bulgare vor avea parte de o reducere bugetara de aproximativ 21% (pana la 170 milioane de euro in acest an fata de 2009.

"Pana de curand, cercetatorii romani erau intr-o situatie asemanatoare. In 2008, tara a intrat in recesiune si instabila coalitie de guvernare a taiat bugetul cercetarii in 2009 cu aproape 50%. Dar urmatorul guvern de coalitie care a venit la putere la sfarsitul acelui an a avut o pozitie diferita: o rata uriasa a cresterii bugetului in acest an ne-ar aduce la nivelul cheltuielilor pentru cercetare din 2008. Spre deosebire de Bulgaria, Romania continua sa sustina infrastructura cercetarii, folosind fondurile structurale UE pentru dezvoltarea regionala".

Revista Nature scrie si despre Legea Educatiei, promulgata pe 4 ianuarie. "Proiectul de lege a intampinat mare rezistenta in Parlament, mai ales datorita influentei mai multor membri care sunt si rectori universitari. Comisia Parlamentara pentru Educatie a fost in mod deosebit deranjata de un paragraf care sublinia ca prima etapa de evaluare a calitatii universitare trebuie sa fie facuta de cercetatori straini".

Printre avantajele de care beneficiaza Romania, articolul mentioneaza si faptul ca tara noastra a devenit anul trecut membra a CERN (Centrul European de Dotari pentru Fizica Particulelor de langa Geneva, Elvetia), precum si membra fondatoare a Centrului de Dotari cu Infrastructura pentru Particulele Extreme de Lumina (care va produce cele mai intense dispozitive laser din lume pentru studierea materiei de inalta energie) si a Centrului de Dotari cu Accelerator de Particule pentru cercetarea Ionilor si Antiprotonilor din Darmstadt, Germania.

De asemenea, in 2011, ar urma sa fie lansat un parteneriat care va permite cercetatorilor care lucreaza in strainatate sa infiinteze un laborator paralel in Romania. "In felul acesta, ei ar putea sa contribuie la dezvoltarea stiintei in Romania fara sa riste parasirea unui loc de munca bun in alta tara, iar personalul local ar beneficia de un contact mai apropiat cu cercetarea internationala".