Directia de Sanatate Publica (DSP) Ialomita a declansat, luni, o ancheta epidemiologica la Spitalul Judetean din Slobozia, dupa ce cinci copii internati in aceasta unitate medicala au fost depistati cu Rotavirus, transmite Mediafax.

"Sunt cinci copii infectati cu Rotavirus si urmeaza sa stabilim daca acest virus a fost luat din spital. Am trimis la fata locului o echipa de medici care impreuna cu reprezentantii Sectiei de Pediatrie a spitalului efectueaza o ancheta epidemiologica. Am luat masura inchiderii sectiei de pediatrie, care se afla in carantina si urmeaza sa fie luate masuri de dezinfectie", a declarat, luni, Dan Noel, directorul executiv al DSP Ialomita.

Cinci copii care erau internati la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean din Slobozia s-au infectat cu Rotavirus, iar patru dintre ei, care erau in stare mai grava, sunt transferati la o unitate medicala din Capitala.

Ministerul Sanatatii (MS) a solicitat Directiei de Sanatate Publica (DSP) Ialomita o ancheta epidemiologica la spitalul din Slobozia, in urma careia urmeaza sa se stabileasca daca virusul a fost adus de catre unul dintre copii in spital sau daca este vorba de o infectie intraspitaliceasca, a declarat, luni, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al MS, Oana Grigore.

Citeste aici mai mult despre infectia cu Rotavirus.