Examenul computer-tomograf a aratat ca Serban Huidu are o sangerare minima, iar situatia sa este stabila si trebuie tinut in continuare sub observatie, au declarat joi medicii austrieci de la Centrul Medical Anichstrasse, intr-o conferinta de presa sustinuta la Innsbruck si transmisa de Antena 3.

Serban HuiduFoto: Cronica Carcotasilor

Medicii au precizat ca este foarte important ca tensiunea intra-craniana nu s-a marit si ca in urmatoarele orele situatia sa nu se va schimba.

Doctorii vor incerca sa-l trezeasca incet - incet din coma artificiala in care a fost indus si, cel mai probabil, maine dimineata va fi treaz complet.

Medicii au afirmat ca sunt foarte optimisti in ceea ce priveste imbunatatirea sanatatii lui Serban Huidu dar au precizat ca abia maine dimineata se va putea spune in ce situatie se afla.

Doar maine se va putea spune daca va putea sa recunoasca pe cineva, sa-si miste mainile sau picioarele, au precizat ei.

"Dupa ce se va trezi, mai mult ca sigur nu va fi nevoie de operatie", a subliniat Dr. Erich Schmutzhard, care a adaugat ca "sansele sa fie bine sunt foarte mari". Reprezentantii centrului medical au adaugat ca Serban Huidu nu s-a lovit de nimeni in coborare iar casca de schi l-a ajutat foarte mult ca ranile sa nu devina mult mai grave.

O conferinta de presa referitoare la starea de sanatate a lui Serban Huidu a fost sustinuta, la Centrul Medical Anichstrasse, de prof. univ. Dr. Erich Schmutzhard si de dr. Bettina Pfausler, de la clinica universitara de neurologie.

Cunoscutul realizator TV a suferit un accident de schi miercuri seara, in statiunea Innsbruck din Austria.