Un copil de 11 ani dintr-o comuna ieseana a ajuns la spital in coma alcoolica, dupa ce a baut tuica, valoarea alcoolemiei in momentul internarii fiind de 2,47 la mie, transmite Mediafax.

Baiatul, originar din comuna ieseana Letcani, a fost adus la Spitalul de Urgente din Iasi de catre mama si fratele sau, dupa ce acestia au constatat ca minorul se simte rau, in urma consumului de alcool.

"Pacientul a fost adus in stare grava la spital, chiar de catre familie, fiind in coma alcoolica. L-am preluat in Unitatea de Primire a Urgentelor, unde i s-au facut primele manevre de stabilizare si resuscitare respiratorie si resuscitare volemica. Valoarea alcoolemiei era de de 2,47 la mie. Este o valoare ridicata chiar si pentru un adult", a declarat, duminica, medicul Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente din Iasi.

Dupa ce a fost stabilizat, copilul a fost transferat la Spitalul de Copii din municipiu, unde se afla si in prezent internat.

Luna trecuta, un elev de 15 ani din Iasi a ajuns la spital cu o alcoolemie de 5,78 la mie, aceasta fiind cea mai ridicata valoare a alcoolemiei intalnita de medicii ieseni in cazul unui copil. Baiatul consumase doi litri de tuica, in urma unui pariu pus cu prietenii sai.