Meteorologii au anuntat, joi, ca exista risc de avalansa de gradul patru, pe o scara de la unu la cinci, in Muntii Fagaras, la peste 1.800 de metri altitudine, iar salvamontistii le recomanda turistilor sa nu se indeparteze de cabane, transmite Mediafax.

Potrivit Centrului Meteorologic regional Transilvania Sud Sibiu, in Muntii Fagaras, la peste 1.800 de metri altitudine, riscul producerii de avalanse este de patru - risc mare - pe o scara de la unu la cinci.

"In Muntii Fagaras, la peste 1.800 de metri altitudine, la suprafata este prezent un strat instabil de zapada proaspata de tip pulver, de aproximativ 60 de centimetri, usoara si cu coeziune foarte scazuta intre cristale, depus peste un strat mai vechi format, in principal din cristale fine si fete plane si o crusta de gheata. Pe majoritatea pantelor suficient de inclinate stratul de zapada este putin stabilizat. Declansarea unei avalanse este probabila chiar si printr-o slaba supraincarcare. Sunt posibile declansari spontane de avalanse de zapada proaspata de dimensiuni medii sau chiar mari", se arata in avertizarea meteorologilor.

Conform sursei citate, in Muntii Bucegi, riscul de producere a avalanselor este insemnat, respectiv de trei pe o scara de la unu la cinci.

Avertizarea meteo a intrat in vigoare miercuri seara, la ora 20.00, si este valabila pana joi seara, la aceeasi ora, dar specialistii apreciaza ca riscul va ramane constant si in urmatoarele doua zile.

Salvamontistii recomanda turistilor sa nu se aventureze pe creste si sa nu paraseasca zona cabanelor.