Nicolae Popa a declarat miercuri seara ca lucreaza la procesul sau din Romania, unde va lupta pentru a-si demonstra nevinovatia. Intr-o declaratie sustinuta la Jakarta si transmisa de Antena 3, Popa a explicat ca, in urma deciziei de miercuri a justitiei indoneziene, repatrierea sa ar putea fi realizata abia dupa semnarea decretului de extradare de catre presedintele Indoneziei, lucru ce ar putea dura trei, patru luni. Popa considera ca, in acest timp, el nu ar mai trebui mentinut in arest, intrucat nu este considerat infractor pe teritoriul Indoneziei.

"Decizia de extradare luata de justitia indoneziana va trebui sa ajunga la ministerul Justitiei si apoi la presedintele Indoneziei, care va trebui sa semneze decretul. Acest lucru ar putea dura trei sau patru luni. Sunt curios daca ma vor tine in arest pentru ca, dupa cum a spus si purtatorul de cuvant al politiei din Indonezia, nu sunt un infractor aici", a declarat Popa.

"Potrivit conventiilor ONU si tuturor tratatelor internationale, eu nu ar trebui sa fiu detinut mai mult de 40 de zile, iar eu am fost deja tinut in arest 371 de zile", a subliniat Nicolae Popa.

"In Romania pot sa lupt, ca lucrez la procesul meu, pentru ca nu sunt vinovat. Si vreau sa demonstrez ca sunt nevinovat", a mai spus Popa.

Instanta indoneziana a admis miercuri extradarea lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, condamnat la 15 ani detentie pentru fraudarea FNI. Hotararea judecatorilor indonezieni este irevocabila si va fi comunicata presedintelui Indoneziei.

Potrivit procedurii, autoritatile judiciare romane urmeaza sa fie informate de decizie in termen de sapte zile de la pronuntare.

Ministerul Justitiei a transmis miercuri o precizare privind procedura de extradare in cazul lui Nicolae Popa:

  • "1. Intrucat Romania nu are un acord de extradare incheiat cu Indonezia, potrivit procedurii, este necesar ca instanta indoneziana sa se pronunte definitiv in legatura cu aceasta decizie. Daca hotararea instantei este favorabila, se intocmeste un proiect de decret care va fi inaintat Presedintelui Indoneziei spre aprobare. Numai dupa ce decretul a fost semnat, extradarea poate avea loc.
  • 2. Potrivit informatiilor transmise de Ambasada Romaniei la Jakarta, instanta indoneziana a hotarat ca se poate da curs cererii de extradare formulate de autoritatile romane privindu-l pe cetateanul roman Popa Nicolae. De asemenea, instanta a hotarat ca, pana la extradarea efectiva, cetateanul roman Popa Nicolae va ramane in arestul Politiei. Hotararea instantei indoneziene este definitiva", se arata in comunicatul MJ remis HotNews.ro.