PDL a decis sa sustina proiectele care finanteaza construirea de crese noi si reabilitarea unor constructii pentru a fi transformate in crese, consilierii democrat-liberali initiind un proiect pentru construirea de 13 crese in Capitala, a declarat, duminica, presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, potrivit Mediafax.

"Am decis ca la nivelul PDL sa sustinem proiectele care finanteaza construirea de crese noi si reabilitarea unor constructii si transformarea lor in crese la nivelul Capitalei. (...) La nivelul Consiliului General Bucuresti, consilierii PDL in luna aprilie au initiat un proiect si l-au aprobat prin hotarare de Consiliu prin care au aplicat la Ministerul Muncii pentru a primi finantare europeana pentru construirea a 13 crese in Bucuresti", a spus Elena Udrea.

Liderul PDL a explicat ca derularea acestui proiect se va face in termen de 36 de luni, dar PDL doreste urgentarea acestuia, astfel incat cresele sa fie finalizate pana in a doua jumatate a anului 2012.

Potrivit lui Udrea, valoarea totala a proiectului este de 4,2 milioane de euro si vor urma sa beneficieze 120 de copii cu varste intre 0 si 3 ani.

Ea a mai spus ca, in Capitala, proiectul va duce la pregatirea a 173 de persoane in acest domeniu si 212 mame "se vor putea intoarce la locul de munca". Etapa de reabilitare a cladirilor va incepe la 1 ianuarie 2011, a adaugat Udrea.

PDL va mai sprijini si un proiect care prevede construirea, in termen de trei ani, a 60 de gradinite, dintre care 20 in primul an al proiectului, a mai aratat Elena Udrea.

Finantarea acestui proiect va fi asigurata printr-un credit de la Banca Europeana de Investitii si din bugetul Consiliului General. Creditul va fi acordat pe o durata de sapte ani, cu o dobanda de 4%, a mai spus Udrea, adaugand ca va face "toate diligentele la Ministerul Finantelor ca aceasta schema de rambursare sa fie aprobata".