La aproape doua decenii de la infiintare Curtea Constitutionala nu este o institutie de succes. Curtea nu a devenit exemplul de deliberare si reflectie asupra relatiei dintre cetateni si stat, atat de necesar Romaniei in perioada post-decembrista.Cu toata autoritatea ei formala la nivel institutional, Curtea nu are un rol formator in sfera publica a societatii, spre deosebire de alte curti constitutionale din democratii avansate.
Perceputa ca o institutie politizata incapabila a transcede disputelor politice, deciziile ei rareori exemplifica principiile constitutionalismului. Criza legitimitatii pe plan intern este reflectata pe plan international, unde Curtea nu are nimic din autoritatea altor curti constitutionale, chiar si din partea noastra a lumii. La orice universitate din lume unde se studiaza dreptul constitutional comparat, studentii citesc deciziile curtii constitutionale din Ungaria alaturi de cele ale curtilor din Germania, Statele Unite, Israel sau India. Deciziile tribunalelor constitutionale din Polonia si Cehia sunt incluse in manualele de drept european.Intr-o lume in care judecatorii constitutionali citeaza frecvent din cazuistica altor curti constitutionale, Curtea Constitutionala a Romaniei este inexistenta.
Romania nu va putea deveni democratia pe care cetatenii ei o merita fara o Curte Constitutionala puternica.Reforma Curtii este ca atare absolut indispensabila. Principiile unei asemenea reforme trebuie sa se bazeze pe o analiza lucida a situatiei justitiei constitutionale sub regimul actualei Constitutii. Mare parte din cauzele situatiei actuale nu sunt ca atare imputabile judecatorilor Curtii. Ele se refera la rolul Curtii intre institutiile statului, la jurisdictie, politizare si cultura juridica. Alte cauze au in vedere mecanismul de numiri, calitatea deciziilor si incapacitatea articularii unor viziuni constitutionale. In interventia de azi, ma voi referi la rolul Curtii intre institutiile statului, cu deosebire la includerea controlului anterior de constitutionalitate (control inainte de promulgare) intr-un regim politic romanesc. In urmatoarele interventii, voi discuta alte aspecte ale reformei Curtii.
Regimul Semiprezidential: Avantaje si Dezavantaje
Sub regimul actualei Constitutii Romania este un regim semiprezidential in care puterea executiva este impartita intre Presedinte si Guvern. Principalul avantaj al acestui sistem este flexibilitatea si plierea usoara la configuratia politica. In functie de relatia dintre Presedinte si majoritatea parlamentara, regimurile semiprezidentiale oscileaza intre sisteme prezidentiale (vezi regimul Iliescu 1992-1996), si sisteme parlamentare in care Presedintele are puteri sporite (cel mai apropiat exemplu este acela al primului regim Basescu dupa modificarea configuratiei politice a Guvernului Tariceanu in 2007). Dezavantajele regimurilor semiprezidentiale sunt intr-o mare masura reversul monedei: din cauza complexitatilor institutionale,exista riscul blocajului institutional. In perioade de coabitare (Presedinte si majoritate parlamentare din tabere opuse), de guvern minoritar sau de conflict personal intre Presedinte si Prim-ministru, regimurile semiprezidentiale risca blocaje institutionale pentru ca actorii politici vor incerca sa exploateze puterile institutiilor pe care le controleaza.Semiprezidentialismul este extrem de vunerabil in asemenea situatii, mai ales in lipsa unor lideri politici, oameni de stat cu viziune pe termen lung.Vulnerabilitatea este sporita in sistemele tinere unde nu s-au format inca cutume institutionale care sa permita rezolvarea pe cale informala a conflictelor dintre institutii.
Asemenea conflicte depind de calitatea – si claritatea – textului constitutional. Chiar daca o constitutie nu poate prevedea solutii de detaliu la toate conflictele institutionale la care da nastere viata politica a unei democratii vibrante,constitutia trebuie sa fie suficient de clara ca aceste conflicte institutionale sa nu se transforme in blocaje pe termen lung. Constitutia noastra, care s-a inspirat in ce priveste regimul politic din constitutia Frantei, fara a prelua insa intregul arsenal institutional al sursei de inspiratie, este interesanta din acest punct de vedere. Desi textul constitutional este destul de clara in multe privinte concrete, neclaritatea intervine in ce priveste principiile constitutionale ale relatiilor dintre puteri. Spre exemplu, s-a discutat foarte mult, in contextul actualelor propuneri de revizuire a Constitutiei, despre cum Constitutia Romaniei nu a preluat din textul francez posibilitatea ca Presedintele sa dizolve Parlamentul, chiar cand cazul existentei unui Guvern stabil. Rolul unei asemenea prevederi nu ar fi doar sporirea puterilor Presedintelui, ci clarificarea relatiilor la nivel de principiu dintre Presedinte si Parlament. Ca atare, sub regimul actualei Constitutii, chiar daca conflictele constitutionale dintre puteri nu vor fi foarte numeroase, rezolvarea constitutionala a acelor conflicte politice este dificila. Problemele constitutionale ale angajarii raspunderii pe Legea educatiei, sau dileme din trecut daca Presedintele poate refuza numirea unui ministru, sunt cateva exemple edificatoare.
Reforma jurisdictiei Curtii Constitutionale: Eliminarea controlului anterior
Curtea Constitutionala a fost chemata sa intervina pentru a rezolva conflicte institutionale. Este uneori usor de identificat cand asemenea conflicte apar pe rolul Curtii. Spre exemplu, conform Constitutiei modificate, jurisdictia Curtii include soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice (17 decizii, de la extinderea jurisdictiei in 2005 si pana in prezent), sesizari privind constitutionalitatea regulamentelor Parlamentului (35 de sesizari de la infiintare pana in prezent). Insa cel putin la fel de importante, daca nu chiar mai importante, sunt sesizarile prin controlul anterior al legilor. Potrivit acestui mecanism, Curtea Constitutionala poate fi sesizata referitor la constitutionalitatea unei legi inainte de promulgare. Controlul anterior este diferit de controlul posterior, prin care o persoana individuala invoca in fata unei curti sau tribunal o exceptie de neconstitutionalitate a unei legi care, in opinia sa, ii violeaza un drept constitutional. Conform Constitutiei, controlul anterior al constitutionalitatii poate fi solicitat la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. In practica constitutionala, aceste sesizari provin in mare majoritate de la Parlament, uneori de la Presendinte si foarte rar de la Inalta Curte sau Avocatul Poporului.
Mai mult, jurisdictia Curtii nu este discretionara, ceea ce inseamna ca judecatorii Curtii nu pot decide sa nu dea curs unora dintre sesizari. Raspunsul Curtii este dat intr-un termen destul de scurt, ceea ce duce la interventia Curtii atunci cand tensiunile politice generate de un anume proiect de lege nu s-au amortizat in timp. In marea majoritate a cazurilor acest mecanism a fost folosit deseori de opozitia parlamentara ca un mecanism de lupta politica dupa ce a pierdut votul din Parlament asupra proiectului de lege in discutie.Chiar daca din punct de vedere formal aceste sesizari sunt formulate ca avand scopul protejarii drepturilor individuale, in realitate ele sunt in marea majoritate expresia conflictelor politice. Spre exemplu, sesizarea de neconstitutionalitate inaintata de opozitia parlamentara cu privire la masurile de austeritate ale Guvernului a contestat aceste masuri ca violand drepturi (individuale) la salariu si dreptul la pensie.
Este important de retinut faptul ca procentul deciziilor pe controlul anterior este foarte mic comparativ cu cel al deciziilor de control posterior. Controlul anterior a oscilat intre 17 sesizari (dintre care 10 admise) in 2007 si 8 sesizari in 2006 (in 2010, s-au inregistrat 12 sesizari). In total, de la infiintare pana in prezent, Curtea a decis in jur de 200 de sesizari de control anterior. Prin comparatie, numai in 2010 Curtea a emis peste 1300 de decizii de control posterior (exceptii de neconstitutionalitate). In paranteza trebuie spus ca acesta este un numar extrem de mare de cazuri (spre exemplu, Curtea Suprema a Statelor Unite decide mai putin de 100 de cazuri pe an).
Cu toate acestea, controlul anterior are un impact foarte important atat asupra activitatii cat si a perceptiei Curtii. Aproximativ 40% din sesizarile inaintate Curtii au dus la invalidarea actului contestat. Prin comparatie, doar 3% din exceptiile de neconstitutionalitate prin control posterior au dus la invalidarea ca neconstitutionale a legilor atacate (in paranteza, trebuie observat ca acesta este un procent socant de mic ce ar trebui sa traga semnale puternice de alarma si la care ma voi referi intr-o interventie viitoare). In orice caz, controlul anterior este perceput de clasa politica drept un instrument de lupta politica de rutina la dispozitia Curtii.
Mai mult, deciziile Curtii in controlul anterior sunt deseori mediatizate si contribuie la perceptia Curtii ca o institutie politizata. Aceasta perceptie a fost intarita si in alte situatii decat cele de control anterior. Ne amintim de deciziile privind retrocedarea proprietatilor nationalizate sau de decizia prin care Curtea a validat candidatura lui Ion Iliescu pentru a treia oara la presedintie. Insa, spre deosebire de aceste cazuri in care politizarea s-a referit la substanta deciziei, controlul anterior erodeaza prin chiar natura sa autoritatea justitiei constitutionale.
Prin urmare, una dintre posibilitatile ce ar trebui serios luate in consideratie, in momentul dezbaterii modificarii Constitutiei, este eliminarea controlului anterior (precum si a solutionarii conflictelor dintre autoritatile publice) ca un aspect al reformei Curtii Constitutionale. Cele mai multe dintre sesizarile ce fac obiectul controlului anterior pot fi decise prin invocarea exceptiei de neconstitutionalite. Este adevarat ca, in aceste cazuri, Curtea s-ar pronunta dupa ce legea intra in vigoare si, deseori, la mult timp dupa ce legea a intrat in vigoare. Insa aceasta temporizare ar distanta Curtea de tumultul vietii politice si ar obliga Guvernul si majoritatea parlamentara sa isi asume riscul politicilor economice si sociale. In plus, controlul posterior ofera Curtii un context mult mai nuantat pentru a intelege efectul unei anumite prevederi legale asupra unui interes protejat de Constitutie.
In spatiul public, problemele constitutionale ce ar trebui dezbatute sunt cele privind interpretarea drepturilor constitutionale (libertatea de exprimare, liberatatea religioasa, egalitatea de sanse etc.). Acestea au un rol formativ mult mai important decat dezbaterile despre rolul institutiilor. Dezbaterile priving institutia angajarii raspunderii Guvernului sau natura motiunii de cenzura sunt tehnice si preocupa pe expertii in drept. Insa nu pe asemena subiecte tehnice se va forma maturitatea discursului public in societatea romaneasca asupra relatiei dintre cetateni si stat. Reforma jurisdictiei Curtii Constitutionale trebuie privita in contextul larg al transformarii Romaniei.
-Va urma -
