Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a anuntat duminica, intr-o conferinta de presa, ca a convocat o sedinta extraordinara a consiliului local in care sa se dezbata un proiect de hotarare prin care magazinele etnobotanice sa fie interzise pe raza sectorului 1. Edilul spune ca politia comunitara, decimata de restructurari, este coplesita de spargerile si furturile care au crescut in mod alarmant si acuza "unele structuri din Ministerul de Interne" ca ii protejeaza pe comerciantii de etnobotanice.

Declaratiile primarului Andrei Chiliman:

  • Pe timp de pace, in Bucuresti este un razboi al clanurilor mafiote cu cetatenii onesti.
  • Guvernul a decimat, prin OUG 63/2010, structurile politiei comunitare.
  • Spargerile si furturile au crescut alarmant, iar politia e complesita.
  • Acestea au culminat recent cu un caz din cartierul Pajura, in sectorul 1, cand un magazin de etnobotanice a fost inchis la cererea locuitorilor. Acesta a fost redeschis a doua zi, cu largul concurs al unor structuri din Ministerul Administratiei si Internelor.
  • Motivul de ingrijorare il reprezinta aceste structuri din MAI, care se lupta pentru mentinerea acestor magazine, iar aliatii lor sunt in cele mai multe cazuri camatari si interlopi.
  • Politia nationala inchide ochii la aceste magazine etnobotanice, ceea ce eu nu pot face.
  • Am gasit solutia legala pentru a scoate acest gen de comert in afara granitelor sectorului 1.
  • Am convocat o sedinta extraordinara a Consiliului local al sectorului 1, pentru dezbaterea unui proiect de hotarare in acest sens.
  • Acestea nu vor putea functiona la o distanta mai mica de 2 kilometri de spitale, scoli.
  • Cer guvernantilor sa adopte urgent masuri pentru interzicerea comertului cu etnobotanice.
  • Rata infractionalitatii a crescut in mod alarmant in sectorul 1.
  • Masurile luate de Guvernul Boc-Udrea sunt un atentat la siguranta nationala.
  • Cum poti sa asiguri linistea si ordinea cetatenilor cu doar 190 de politisti comunitati, in trei schimburi.
  • Cer MAI sa prezinte cat mai rapid acest regulamentul-cadru care permite ca Politia locala sa poata functiona de la 1 ianuarie, asa cum prevede legea.