Romania are nevoie de o noua lege a Educatiei, iar Guvernul si Parlamentul trebuie sa gaseasca, prin intermediul dialogului, o solutie pentru conflictul existent pe aceasta tema, a declarat, vineri, la Palatul Parlamentului, comisarul european pentru Educatie, Cultura si Multilingvism, Androulla Vassiliou.

"Nu imi cereti sa ma implic in problemele dvs. interne. Nu sunt aici in calitate de mediator, ci in calitate de comisar european pe Educatie, Cultura si sunt aici sa discut acesteprobleme cu ambele parti, atat Guvernul, cat si Parlamentul. Sfatul meu este ca trebuie gasita o solutie pentru aceasta problema, pentru ca Romania are nevoie de o noua lege a Educatiei. Putem ajunge la o concluzie numai prin dialog, aceasta este calea de a rezolva toate problemele in Europa", a spus ea, citata de Agerpres.

Androulla Vassiliou a subliniat ca Strategia Europa 2020 a pus Educatia in centrul ei, deoarece statele membre au realizat ca, pentru a depasi criza economica, UE trebuie sa investeasca in domeniu.

Potrivit comisarului european, in acest moment somajul in randul tinerilor este foarte ridicat deoarece un procent foarte mare al acestora nu are pregatirea necesara pentru a ocupa un loc de munca.

"De aceea, am stabilit ca un prim obiectiv sa reducem numarul celor care abandoneaza scoala. Este vorba de tineri care parasesc scoala inainte sa capete pregatirea necesara ocuparii unui loc de munca", a explicat ea.

Conform lui Vassiliou, rata medie europeana a abandonului scolar este de 14%, iar Romania se situeaza 'usor' peste acest procent, la 16%.

Comisarul european a spus ca, pana in 2020, obiectivul este reducerea acestui procent la 10%. Totodata, ea a subliniat ca, pe viitor, pentru aproximativ 30% din locurile de munca va fi nevoie de persoane cu o pregatire universitara, pentru 50% din acestea de pregatire medie si numai pentru restul de o pregatire primara.

Comisarul european Androulla Vassiliou a fost invitata sa participe, vineri, la deschiderea conferintei Institutului Aspen, iar ulterior a avut o discutie cu membrii conducerii Senatului si ai comisiilor de Munca, respectiv Invatamant, pe tema viitorului Educatiei in Europa.