"Sa nu inventam false probleme, domnul Lellouche nu este singura voce guvernamentala a Frantei", a fost replica data vineri de ministrul de externe roman, Teodor Baconschi, atunci cand a fost intrebat cum comenteaza faptul ca Pierre Lellouche a spus ca granita dintre Romania si Moldova nu este suficient de sigura si ca Romania nu ar trebui sa intre in spatiul Schengen.

"Sa nu inventam false probleme, domnul Lellouche nu este singura voce guvernamentala a Frantei. Va trebui sa lucram pentru a demonstra partenerilor din UE tentati sa faca legatura intere Schengen si Mecanismul de Cooperare si verificare ca reforma in justitie e bine ancorata pentru, a fi si ireversibila", a spus seful diplomatiei romane.

Ministrul justitiei moldovean, Alexandru Tanase, a tinut sa faca o precizare referitor la securitatea frontierei moldo-romane. "Este putin exagerata aceasta parere, pentru ca frontiera moldo-romana este pazita si de autoritaile din R. Moldova, care o controleaza. Nu exista riscul de a o eluda pentru a patrunde in Romania.

La nivel de dotare, echipamentele sunt primite de la partenerii nostri europeni. E o temere falsa. Daca cineva crede ca poate trece frontiera fraudulos sa incerce si se va vedea ca nu au nicio sansa", a indemnat, in gluma, ministrul moldovean.

Pierre Lellouche a declarat miercuri ca Franta se va asigura ca decizia UE privind aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen nu va fi luata pana in vara lui 2011.

Extinderea nu ar trebui sa fie un rezultat automat al procesului de evaluare tehnica, care se desfasoara deja de doi ani, considera secretarul de stat francez pentru afaceri europene. Lellouche a adaugat ca Franta se alatura Olandei, care sustine amanarea deciziei privind aderarea cel putin pana la publicarea raportului privind Mecanismul de Cooperare si Verificare din vara lui 2011.

El a insistat ca problema consta in supravegherea efectiva a granitelor UE si lupta impotriva coruptiei iar ultimele rapoarte pe aceasta tema sunt ingrijoratoare.

Pe de alta parte, presedintele Traian Basescu a anuntat joi ca, la reuniunea ambasadorilor statelor membre pe langa UE - COREPER - care a avut loc miercuri la Bruxelles, Franta si Olanda nu s-au opus transmiterii catre Parlamentul European a documentelor pentru inceperea procedurii de aprobare a intrarii Romaniei in spatiul Schengen.

Seful statului a recunoscut insa ca "au fost discutii daca sa se astepte sau nu raportul din decembrie".

Seful statului a facut aceste precizari dupa ce a constatat ca in Romania "se stie ca Franta se opune intrarii Romaniei in spatiul Schengen pe baza declaratiei unui politician francez".