Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a acordat un interviu TVR2, in care a vorbit despre banci, incredere si bani, evocand aspecte ale trecutului sau ca tanar guvernator de banca centrala. "Eram la Londra cand a aparut ideea de a imbraca un tricou pe care sa scrie "Romania- No default", in sensul ca nu vom intra in incapacitate de plata. Era o perioada grea pentru Romania, in care incercam sa linistim toti partenerii Romaniei ca avem rezerve valutare care sa ne permita rambursarea datoriilor", a explicat Isarescu.

Isarescu crede in economia RomanieiFoto: AGERPRES

Alte declaratii ale Guvernatorului:

Fără un catalizator ca UE, mobilizarea socială se destramă. Din păcate, după admiterea în UE, a apărut sloganul "dacă eşti în UE, trebuie să trăieşti ca în UE". Eu am repetat că salariile trebuie corelate cu productivitatea, dar un slogan populist e mult mai eficient.

-Nu trebuie să descurajăm munca prin impozite foarte mari. Mă sperie că tinerii nu vor avea cu ce să-mi plătească pensia. Economia are multe capcane, foarte puţini contribuie, iar prin contribuţii foarte mari descurajăm munca.

- Pentru mine a fost o adevărată aventură preluarea functiei de Guvernator. Eram la Washington când am primit această ofertă. Destinul m-a ajutat. Nu se ştia aproape deloc în România ce însemna banca centrală în anii ’90. Era o mare confuzie într-o economie de piaţă şi ce s-a făcut în România în perioada comunistă. Eram cercetător la un Institut care se ocupa cu ce se întâmplă în economia mondială... Atunci aveam obligaţia de serviciu să citesc despre economie, despre politicile monetare.

- Discursul public omite ca lucrurile serioase din economie au fost ţinta criticii. Cred că e rolul acestei instituţii de a trezi respect, trebuie să aducă aminte societăţii că sunt limite financiare în care trăim. Aceste limite financiare îi izbesc apoi foarte tare.

- Nu există conştiinţa faptului că a face bani e o afacere grea. Trebuie să te implici - Prima confuzie. A doua – că mediul acesta de afaceri poate să fie împovărat cu o fiscalitate excesivă. La noi, chiar dacă nivelul impozitelor nu e excesiv, cu excepţia CAS, numărul lor e împovărător.

-Prima confuzie este că a câştiga bani dintr-o afacere este o chestiune simplă. Păi atunci, cine nu ar face bani?! Şi orice eşec în acest domeniu este aruncat în oricare altă parte. Dacă s-ar fi aruncat în direcţia că nu am avut şansă, nu am avut noroc, poate ar fi fost bine. Nu există conştiinţa faptului că a face bani, a face profit, cum s-ar spune, este o treabă grea, o meserie în sine", a afirmat guvernatorul băncii centrale.

-In primul rand, nu trebuie sa descurajam munca prin impozite foarte mari. (...) In momentul in care punem pe firme si pe salariatul roman contributii enorme, fara sa tinem un anumit echilibru pentru a plati un anumit nivel de pensii si ne uitam cu atentie la cifre, ne uitam ca descurajeaza munca, exact ceea ce poate sa asigure pensii mari

-Din experienţa acelei mici vinării aflu câte drumuri trebuie să faci pe la zeci de ghişee şi cum trebuie să te apleci la ghişeu, când ţara este, spun eu, computerizată. De ce multe din informaţii nu se trimit online? De ce trebuie să completăm atâtea hârtii? De ce trebuie să piardă lumea timpul de câteva ori pe lună, de la Drăgăşani la Râmnicu Vâlcea, să ducă trei hârtii şi să le primească cineva la ghişeu numai ca să îşi justifice o activitate, să avem un aparat mai stufos? După ce ai creat acest aparat stufos vezi cât de greu este să revii asupra lui.

Interviul a fost prezentat în cadrul emisiunii "Joc deschis", prezentată de Oana Popescu.