Judecatorii Curtii Constitutionale au decis sa amane pentru miercurea viitoare - 6 octombrie, dezbaterea contestatiilor depuse de PSD si PNL la Legea pensiilor, anunta Agerpres. Dezbaterea era programata initial pentru astazi.

"Avand in vedere cererea formulata de unii judecatori pentru o mai buna studiere a problemelor ce fac obiectul celor doua sesizari, Plenul Curtii Constitutionale a decis, in baza dispozitiilor art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, intreruperea deliberarii si reluarea acesteia in data de 6 octombrie 2010", se arata intr-un comunicat al CCR, remis HotNews.ro.

Atat PNL, cat si PSD au depus, joia trecuta, la Curtea Constitutionala, sesizari in care contesta prevederile legii, dar si modalitatea de adoptare a acesteia.

Legea pensiilor a fost adoptata, in urma cu doua saptamani, de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, dupa o sedinta-maraton de mai multe ore, in forma in care a fost promovata de Guvern si adoptata si de Senat. Legea a fost adoptata cu 170 de voturi pentru, 2 impotriva si 3 abtineri. In favoarea ei au votat deputatii PDL, UDMR si independentii, in timp ce deputatii PSD si PNL au parasit sala, in semn de protest fata de respingerea amendamentelor sustinute de ei - printre care s-au numarat cel privind varsta de pensionare de 63 de ani pentru femei si cresterea punctului de pensie.

Liderul social-democrat Victor Ponta a anuntat, joia trecuta, ca PSD intentioneaza sa demareze, alaturi de celelalte grupuri parlamentare din opozitie, procedurile de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, in cazul in care acesta va promulga Legea pensiilor.