Magistratii de la judecatorii, tribunale, curti de apel si din parchete si-au desemnat prin vot reprezentantii pentru turul II al alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Dupa acest tur, pe 1 noiembrie vor fi alesi viitorii membri ai CSM care vor avea un mandat de sase ani. Alegerile pentru noua componenta a Consiliului sunt marcate de o controversa in jurul candidaturilor a patru actuali membri ai CSM si doi judecatori detasati la Ministerul Justitiei.

Alegeri pentru CSMFoto: Colaj foto

In acest tur preliminar au candidat 50 de magistrati si au fost alesi 33 care vor candida pentru locurile aferente la CSM in turul II. In total sunt inscrisi 53 de magistrati, 3 fiind de la Inalta Curtea de Casatie si Justitie (ICCJ), dar acesta instanta are un singur tur de alegeri.

Lista cu candidatii cu nume sonore care au trecut de primul tur este impartita intre judecatorii mai tineri reformisti si activi in spatiul public si candidatii controversati. Din prima categoria fac parte judecatoarea Dana Garbovan de la Curtea de Apel Cluj, fost presedinte al UNJR, judecatorul Cristian Danilet (Judecatoria Oradea), Adrian Neacsu (Tribunalul Vrancea) si Horatius Dumbrava (Curtea de Apel Targu-Mures). In urma votului de vineri toti patru au intrat in turul doi.

Lista candidatilor controversati este deschisa de Lidia Barbulescu (fostul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie), Dan Lupascu (actual membru CSM), Dan Chiujdea (membru CSM), Cristian Deliorga (membru CSM), Lidia Barac si Ovidiu Putura (ambii detasati in Ministerul Justitiei, ca si secretar de stat, respectiv director al Directiei de Contencios Administrativ). Cu exceptia Lidiei Barbulescu, care va intra in cursa electorala direct in turul doi, ceilalti cinci au primit girul colegilor magistrati pentru a accede in runda finala.

Iata si lista cu magistratii alesi in prima runda

Din partea Curtilor de Apel se bat in turul II pentru 3 locuri in CSM: Alexandru Serban - Brasov, Cezar Hancu - Suceava, Dan Lupascu - Bucuresti, Dana Garbovan - Cluj, Gheorghe Diaconu- Pitesti, Horatius Dumbrava - Tg.Mures, Lidia Barac - Timisoara/MJ, Mihai Tudoran - Ploiesti.

Din partea Tribunalelor candideaza in turul II pentru un singur loc: Adi Neacsu - Vrancea, Gabriela Baltag - Neamt, Lacramioara Axinte - Botosani, Marcel Rusu - Sibiu, Mona Lisa Neagoe - Bucuresti, Ovidiu Putura - Bistrita/MJ, Norel Popescu - Mehedinti, Rustin Ciasc - Caras Severin

Din partea Judecatoriilor candideaza in turul II pentru doua locuri in CSM:Cristi Danilet - Oradea, Elena Popescu - Targu Jiu

Din partea Parchetelor de pe langa Curtile de Apel candideaza in turul II pentru o singura pozitie: George Balan - Bucuresti, Elena Hach - Brasov, Elisabeta Dragut - Craiova, Ilie Narita - Alba-Iulia, Vasile Mandici - Suceava, Valentin Mirisan - Oradea

Din Partea Parchetelor de pe langa Tribunale candideaza in turul II pentru un singur loc: Cristian Deliorga - Constanta, Oana Schimdt-Haineala - Brasov, Ion Aron - Sibiu, Stefan Crisu - Bucuresti

Din partea Parchetelor de pe langa Judecatorii candideaza in turul II pe un singur loc: Cristina Cardasol - Zarnesti, Dan Chiujdea - Bucuresti.

Nota: Lista celor alesi nu este completa. Ea va fi actualizata

Alegerile CSM se desfasoara sub aspectul unei controverse in privinta unor candidati. Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) a sesizat Comisia Europeana asupra modului in care se desfasoara alegerile si in special candidaturile unor actuali membri ai CSM si a unor magistrati delegati la Ministerul Justitiei. Iata care sunt neregulile semnalate de UNJR:

  • "Astfel, printre candidaturile depuse pentru functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se numara si cele ale domnilor judecatori Lidia Barbulescu si Dan Lupascu (actuali membri ai acestui organism), Lidia Barac si Ovidiu Putura (ambii detasati in Ministerul Justitiei, ca si secretar de stat, respectiv director al Directiei de Contencios Administrativ) precum si cele ale domnilor procurori Dan Chiujdea si Cristian Deliorga, membri ai actualului CSM. De asemenea, se observa ca incalcarea recomandarilor Comisiei Europene nu vine doar din sfera puterii judecatoresti, prin candidatura, impotriva legii sau a interpretarii fortate a acesteia, a unor actuali membri ai CSM, ci si din sfera executivului, magistrati detasati in institutii aflate in subordinea Guvernului depunandu-si candidatura pentru CSM".

In cazul judecatorilor Lidia Barbulescu, Dan Lupascu si a procurorilor Dan Chiujdea si Cristian Deliorga, UNJR si alti magistrati sustin ca acestia nu au dreptul de a candida si a fi alesi pentru ca sunt membri CSM si potrivit regulamentului de alegere a noilor membri acestia au dreptul la un singur mandat. Cei patru sunt la finalul mandatului care este luat in considerare in acest calcul dupa cum sustin reprezentantii UNJR.

Lidia Barbulescu si ceilalti trei au explicat ca in opinia lor candidaturile lor sunt valide deoarece legea prin care sunt alesi membrii CSM s-a modificat dupa ce si-au preluat mandatul si astfel reglementarea care le interzice candidatura la un al doilea mandat nu li se aplica pentru ca nu poate fi retroactiva.

Procurorul Dan Chiujdea este implicat in dosarul de coruptie al senatorului Catalin Voicu. Recent insa, inspectia CSM a constat ca acesta nu a incalcat in nici un fel nici legea si nici normele deontologice ale statului de procuror. Din inetrcepatarile dosarului Voicu reiese ca procurorul Chiujdea s-a intalnit cu Catalin Voicu si Costel Casuneanu.

Intr-un interviu pentru HotNews.ro procurorul sef al DNA, Daniel Morar, a declarat ca nu este legal ca actualii membri CSM sa mai candideze pentru un nou mandat.

  • "Nici principial nici legal nu mi se pare ca actualii membri CSM sa candideze la un nou mandat. Interpretarea dansilor ca au candidat inainte de a fi aceasta prevedere legala, ca au dreptul doar la un singur mandat, nu tine din punct de vedere legal. Adica ei erau intr-un mandat in curs, li se respecta mandatul de sase ani, a venit o lege care spune ca fiecare membru al CSM poate sa aiba un singur mandat. Mie mi se pare cat se poate de clar".

Cine transeaza disputa candidaturilor

Acesta disputa poate fi transata pe doua cai: una administrativa si una judecatoreasca. Pentru cei patru au fost depuse contestatii la Comitetul Electoral Permanent al Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste contestatii au fost insa respinse. O explicatie ar fi si aceea ca acest Comitet Electoral Permanent al Consiliului Superior este subordonat CSM. Altfel spus, cei patru au decis contestatiile depuse pe numele lor. Vezi aici contestatia depusa de judecatorul Dana Girbovan impotriva candidaturii lui Dan Lupascu si argumentele invocate. Pana in prezent nu a fost initiata nici o actiune in instanta.

Si candidaturile a doi reprezentanti ai MJ sunt contestate de UNJR. Este vorba de Lidia Barac si Ovidiu Putura (ambii detasati in Ministerul Justitiei, ca si secretar de stat, respectiv director al Directiei de Contencios Administrativ). Argumentarea invocata este ca legea interzice magistratilor detasati in alte institutii decat instantele/parchetele sa participe la votarea membrilor CSM si conditioneaza dreptul de a candida tocmai de existenta acestui drept la vot. Prin urmare, magistratii detasati in alte institutii nu pot candida pentru a fi alesi ca membri ai CSM.

Ultimul raport pe justitie al Comisiei Europene a atras atentia asupra alegerilor din CSM si in special asupra candidatilor neeligibili. Iata ce se mentioneaza in raportul CE:

  • "Alegerile iminente in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vor reprezenta o ocazie importanta pentru consolidarea angajamentelor de reforma a sistemului judiciar. Pentru a se asigura o tranzitie usoara si corecta din punct de vedere legal catre un nou Consiliu, trebuie respectate cerintele referitoare la eligibilitatea candidatilor, prevazute in legea privind CSM".

Care sunt atributiile CSM si cate de importanta este reformarea sistemului

CSM are atributii referitoare la cariera magistratilor, adica dispune promovarea judecatorilor si a procurorilor. CSM organizeaza admiterea in magistratura. Organizeaza si valideaza, potrivit legii si regulamentului, concursurile pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor.

Un alt rol important este cel al inspectiei judiciare care este in subordinea CSM. Inspectia judiciara este organul disciplinar care stabileste pedepsele administrative pentru magistrati, de la diminuari de salarii pana la excluderea din magistratura. Si nu in ultimul rand CSM apara integritatea magistratului in spatiul public. Atributiile amanuntite ale CSM pot fi gasite aici

Cum se aleg membrii CSM

Dintre cei 53 de candidati inscrisi pentru alegerea membrilor CSM, 33 sunt judecatori si 20 sunt procurori. Procedura alegerilor membrilor CSM presupune doua tururi, primul - local - pentru desemnarea listei candidatilor finali din randul celor inscrisi, iar cel de-al doilea, turul national, pentru stabilirea candidatilor declarati alesi.

Alegerile se fac la nivel de instante, judecatorii, tribunale, curti de apel, ICCJ, respectiv parchetele de pe langa acestea, fiind declarate alese persoana sau persoanele care au cel mai mare numar de voturi raportat la numarul de locuri prevazut pentru nivelul de instante sau parchete respectiv. Votul este personal, direct si secret.

Cei 53 de candidati validati au avut de trecut pe 17 sept 2010 printr-o faza preliminara, in urma careia instantele si parchetele din raza fiecarei curti de apel unde au existat candidati, cu exceptia ICCJ si-a desemnat un singur candidat pentru alegerile pentru viitorul CSM.

Potrivit calendarului pentru alegerile din 2010, pe 1 noiembrie au loc adunarile generale la instante si parchete pentru desemnarea noilor membri ai CSM, iar 15 decembrie este data limita pana la care actualul Consiliu trebuie sa trimita la Senat, spre validare, lista cu noii membri. Mandatul membrilor actualului Consiliu expira pe 11 ianuarie 2011, data pana la care Senatul ii va valida pe noii membri ai Consiliului.

Viitorii membri ai CSM vor avea activitate permanenta obligatorie. Conform Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, dintre care 14 (9 judecatori si 5 procurori) alesi in adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor si validati de Senat, doi reprezentanti ai societatii civile, alesi de Senat, si trei membri de drept, respectiv ministrul Justitiei, presedintele Inaltei Curti si procurorul general al Romaniei.

Durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii. Presedintele Consiliului este desemnat dintre membrii alesi, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reinnoit.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar. Calitatea de reprezentant al societatii civile ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii este incompatibila cu calitatea de parlamentar, ales local, functionar public, judecator sau procuror in activitate, notar public, avocat, consilier juridic sau executor judecatoresc in exercitiu. Membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii raspund civil, disciplinar si penal, in conditiile legii.