Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Romania: in topul european dupa numarul de tineri care doresc sa devina jurnalisti

de Cristian Orgonas     Khris.ro
Miercuri, 15 septembrie 2010, 10:17 Actualitate | Esenţial


In ultimii doi ani, presa a avut extrem de mult de suferit de pe urma crizei – s-au inchis ziare, au avut loc restructurari, concedieri si reduceri de salarii, iar viitorul nu arata deloc bine, cel putin in acest moment. In plus, sa nu uitam ca, exceptand “varfurile”, salariile in domeniu sunt destul de mici.

Cu toate acestea, tinerii isi doresc mai mult ca oricand sa devina jurnalisti. Astfel, conform datelor centralizate de Eurostat, intre 1999 si 2008, numarul studentilor la Jurnalism si Comunicare a crescut de la 5.200 la peste 20.000, iar numarul absolventilor de la 1.000 in anul 1999, la peste 6.000 in 2008*.

Mai mult, in 2009 si 2010 probabil ca numarul studentilor a crescut din moment ce la aceasta specializare concurenta a fost foarte mare.

Dintre tarile membre UE, cei mai multi studenti la Jurnalism si Comunicare ii are Italia, respectiv 53.000, Romania clasandu-se pe locul sase, la o distanta destul de mica de Germania (25.700), Franta (30.000) sau Spania (27.000), tari cu o populatie de 2-4 ori mai mare.

Iar pentru  a avea o imagine completa, sa spunem ca in acest domeniu lucreaza in prezent aproximativ 36.000 de salariati (publishing + productie audio-video, sursa INS).

Unde se vor angaja cei 20.000 de tineri care vor termina facultatea in urmatorii 3-4 ani? Cum isi vor gasi ei de lucru, in conditiile in care pe piata exista deja multi jurnalisti cu experienta ramasi fara job in urma restructurarilor din presa?

Aceasta situatie ma face sa ma intreb ce ii determina pe tineri sa aleaga o cariera in presa, in ciuda faptului ca numarul locurilor de munca este extrem de limitat, iar salariile de inceput sunt extrem de mici? Mai mult, ma intreb pe ce baza universitatile scot la concurs (termenul de concurs este impropriu din moment ce se intra doar cu BAC-ul) un asemenea numar de locuri, numar care nu are nimic in comun cu realitatea de pe piata muncii?

Si pentru ca tot vorbim despre jurnalism…

Incep sa cred ca m-am angajat la Antena 3 pe post de furnizor de continut. Dupa ce acest post de televiziune a difuzat (si/sau publicat pe site) fara sa mentioneze sursa, materiale pe baza informatiilor publicate aici, si aici, si aici (datele din acest ultim articol au reprezentat unul dintre cele mai importante subiecte ale zilei la A3), ieri au copiat si acest articol despre alimente, incropind un material in care erau repetate practic toate cifrele publicate de mine, fara sa se aduca nimic in plus.

Acest subiect a fost dezbatut pe larg in emisiunea “Editia de pranz” difuzata de la 15.00, materialul fiind reluat si de Moise Guran in Bizbazar. Cei de la A3 au facut si un grafic, vezi alaturat (originalul aici).

In plus, au tot repetat ca “Romania are cea mai scumpa mancare din UE raportat la salarii”, ceea ce este gresit. Raportat la salarii, cea mai scumpa mancare o are Bulgaria, tara in care salariul mediu este cu ~30% mai mic decat in Romania, iar mancarea cu 3% mai scumpa.

Nu mi-am propus sa discut din nou despre faptul ca televiziunile fura de pe bloguri, pentru ca imi este mie jena de ceea ce se intampla. Ma intreb insa – ca tot am scris despre viitorii jurnalisti -, ce au acestia de invatat de la cei care acum isi fac un obicei din a fura stiri de la altii, si de a le difuza pe post de stiri realizate in “regie proprie”?

Ce rost mai are sa angajezi sau sa formezi jurnalisti buni, capabili sa genereze un continut de calitate, cand poti angaja pe salarii mizere tineri care sa copieze stiri/analize aparute pe diverse alte situri, din moment ce acestea pot fi luate si insusite pe gratis?

Nu conteaza ca se numesc A3, RTV sau PRO TV, televiziunile romanesti perpetueaza acest tip de practica, modul lor de operare fiind insa incompatibil cu statutul pe care aceste institutii doresc sa il aiba. Cum poti sa ceri respect, daca tu la randul tau nu respecti munca altora?

*2008 a fost un an in care au absolvit doua promotii (s-a implementat structura Bologna, respectiv invatamantul de 3 ani), astfel ca cifra absolventilor a fost artificial umflata. Insa, daca luam in considerare numarul studentilor, probabil ca in 2009 si 2010, numarul absolventilor a depasit 5.000/an.

Citeste si comenteaza pe Khris.ro.


Citeste mai multe despre   
















610 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version