Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a recunoscut ca nu a fost de acord cu perceperea coplatii in sistemul sanitar si ca anul trecut el stransese si o lista cu semnaturi impotriva acesteia, explicand ca nu stia ca fostul ministru isi asumase introducerea coplatii fata de FMI, transmite Mediafax.

Cseke a fost intrebat de un jurnalist de ce a acceptat in calitate de ministru al Sanatatii introducerea coplatii, din moment ce, anul trecut, pe vremea cand era doar senator, s-a pronuntat public impotriva acesteia si, mai mult, a strans 11.500 de semnaturi de la bihoreni impotriva acesteia.

"Va dati seama in ce situatie am fost pus", a raspuns ministrul, explicand ca a acceptat postul de ministru "nestiind ca obligatia a fost asumata de fostul ministru in relatie cu Fondul Monetar".

"Dumneavoastra ce ati fi facut?", a intrebat retoric ministrul, adaugand ca el a fost incercat de "un sentiment ciudat".

"Iti asumi sa ajuti judetul Bihor, inclusiv acei 11.500 de semnatari, sau sa zici 'nu, nu doresc sa particip la asta', iar acest centru de oncologie, care e necesar si - sper sa nu fie nevoie - i-ar ajuta si pe semnatari, sa piarda sprijinul de la Ministerul Sanatatii?", a spus el.

Ministrul a afirmat ca el a preferat sa ramana in functia de ministru, dupa ce a pus in balanta plusurile si minusurile, si ca, pe de alta parte, coplata nici nu va avea un impact atat de negativ, avand in vedere ca sistemul functioneaza in tari dezvoltate precum Germania sau Franta.

El a explicat ca "principalul scop al coplatii nu este cel de a absorbi banii in sistemul de sanatate", cat de a "modera sistemul de servicii medicale".

"Azi, foarte multi pacienti fug la spitale, in multe cazuri nu ar fi nevoie de servicii spitalicesti si ar putea sa acceseze serviciile medicului de familie. In plus, resursele financiare care se platesc raman la prestatorul de servicii, la nivel local, deci nu la bugetul central, iar astfel pacientul poate chiar sa beneficieze de pe urma lor", a spus ministrul.

Anul trecut, in august, UDMR Bihor a reusit sa stranga, in doar cateva saptamani, aproximativ 11.500 de semnaturi impotriva introducerii sistemului de coplata in sistemul sanitar, precum si pentru clarificarea relatiei asigurat-asigurator.

Pe atunci senator, Cseke Attila afirma ca in Romania, sistemul de coplata este "o ceata totala", deoarece ministrul Ion Bazac si membrii comisiei care elaborau proiectul ofereau prea putine informatii cu privire la acesta.

Sistemul de coplata pentru servicii medicale va fi introdus de la 1 ianuarie 2011, a anuntat miercuri la Guvern ministrul.

Potrivit acestuia, vor beneficia de aceste carduri in jur de 18 milioane de persoane. "Toti cetatenii care au calitatea de asigurat vor beneficia de un asemenea card national de sanatate. Practic, acesta va fi eliberat fiecarui asigurat. Vorbim in principiu de 18 milioane de cetateni romani care astazi au calitatea de asigurat. Primele carduri vor fi la inceputul lunii ianuarie 2011", a precizat ministrul.

Acesta a afirmat ca eliberarea cardurilor se va face treptat si vor fi trimise fiecarui beneficiar prin intermediul Postei Romane.

In ceea ce priveste mecanismul de coplata, Ministerul Sanatatii a definitivat inca din martie legislatia.

Proiectul a fost trimis comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor si Senat. Contributia personala a cetatenilor prin tichetele pentru sanatate nu va depasi 600 RON/an.

Tichetul moderator pentru sanatate va functiona ca un document de plata, va contine CNP-ul pacientului si va fi semnat de acesta. Ministerul Sanatatii propune Ministerului de Finante deducerea fiscala a tichetelor, in cuantum de 600 RON/anual (cat este plafonul contributiei anuale prin tichete), altfel, efortul financiar va fi preluat de angajator si dedus fiscal. Suma coplatii poate fi asigurata la asigurari voluntare.

Aceasta masura introduce in sistem peste 700 de milioane de lei anual, precizeaza Ministerul.

Pe scurt, prevederile proiectului:

  •     tichetul moderator pentru sanatate va functiona ca un document de plata
  •     tichetul va contine CNP-ul pacientului si va fi semnat de acesta
  •     Ministerul Sanatatii propune Ministerului de Finante deducerea fiscala a tichetelor, in cuantum de 600 RON/anual (cat este plafonul contributiei anuale prin tichete)
  •     altfel, efortul financiar va fi preluat de angajator si dedus fiscal
  •     exista posibilitatea ca sumele aferente tichetului pentru sanatate sa poata fi acoperite de asigurarile private
  •     serviciile care nu vor fi acoperite de CNAS vor putea fi preluate si suportate de sistemul privat de asigurari
  •     sistemul de coplata se va aplica in medicina primara, la medicul de familie, la medicul specialist si in spitale, insa nu si pentru asistenta medicala de urgenta
  •     pentru contributia personala a serviciului medical, pacientului i se va elibera un document numit tichet moderator pentru sanatate, prin care se face dovada realizarii actului medical si a platii acestuia
  •     tichetele pentru sanatate vor avea valori accesibile, iar categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite de la plata tichetelor, se arata in comunicatul de presa. Pentru aceste categorii, cuantumul contributiilor urmeaza sa fie acoperite din fonduri publice