Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat, marti, decretul pentru promulgarea Legii de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Integritate, anunta Administratia Prezidentiala.

"Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat marti, 31 august a.c., Decretul pentru promulgarea Legii privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative", informeaza comunicatul Presedintiei.

Legea respectiva a fost adoptata intr-o noua forma de Parlament, dupa ce prevederi dintr-un prim text au fost declarate neconstitutionale, iar seful statului a cerut reexaminarea actului normativ, aminteste Agerpres.

Senatul a adoptat, in sedinta extraordinara a plenului din 24 august, proiectul legii ANI, in varianta in care acesta a trecut de Camera Deputatilor.

Pe 14 aprilie, CCR a declarat ca neconstitutionale mai multe articole din legea de organizare si functionare a ANI.

A doua zi, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, dadea asigurari Agentiei Nationale de Integritate, in numele Guvernului, de intreg sprijinul pentru ca aceasta institutie sa continue sa isi desfasoare activitatea.

Pe 22 aprilie, CCR preciza in motivarea deciziei prin care declarase ca neconstitutionale mai multe articole din Legea ANI ca Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 49/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate a afectat drepturile si libertatile cetatenilor, prevazute de Constitutie.

Legea ANI si decizia CCR au constituit, pe 26 aprilie, principalul subiect al consultarilor politice pe care presedintele Traian Basescu le avea la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, grupul independentilor si cel al minoritatilor nationale altele decat cea maghiara.

Inca de atunci, presedintele Traian Basescu atragea atentia ca, in cazul in care Agentia Nationala de Integritate nu va fi functionala, exista riscul reactivarii discutiilor legate de cuplarea Mecanismului de Cooperare si Verificare cu aderarea Romaniei la Spatiul Schengen.

Legea ANI a fost ulterior aprobata de Parlament, pe 28 aprilie de Camera Deputatilor si pe 12 mai de Senat.

Pe 2 iunie, insa, presedintele Traian Basescu a trimis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii amintite.

Seful statului arata in cererea de reexaminare ca, in actualul context al existentei numeroaselor cazuri de implicare a unor persoane, direct sau indirect, in derularea unor contracte cu bani publici, in perioada exercitarii functiilor sau demnitatilor publice, se considera 'oportun, pentru asigurarea transparentei, introducerea unei rubrici in care titularul sa declare daca el, sotul, copiii majori sau parintii sai ori ai sotului, au derulat sau deruleaza, direct sau prin intermediul vreunei societati comerciale la care sunt asociati ori actionari, contracte finantate din bani publici'.

Un alt element invocat, printre altele, de presedinte avea in vedere eliminarea din declaratia de avere destinata publicitatii a unor elemente care se regasesc in cea confidentiala si care, in opinia acestuia, ar fi facut ca actul public sa nu mai prezinte relevanta.