Reprezentantii Executivului au prezentat sindicatelor, luni, doua proiecte privind salarizarea in sistemul bugetar, care prevad pentru anul 2011 majorarea salariilor cu procente cuprinse intre 1 si 20, informeaza Mediafax.

Presedintele CNSRL Fratia, Marius Petcu, a declarat la finalul discutiilor de la Ministerul Muncii ca reprezentantii Guvernului au prezentat un proiect de lege al salarizarii pentru anul 2011 si un proiect de lege cadru care "este o prelungire a Legii 330/2009".

Liderul CNSRL Fratia a precizat ca in legea-cadru nu mai sunt prevazute salarii de merit, al treisprezecelea salariu sau prime de vacanta, iar legea salarizarii pentru 2011 propune variante de majorare a salariilor cu proportii cuprinse intre 1 si 20%.

Potrivit lui Petcu, bugetarii care au venituri cuprinse intre 600 si 800 de lei ar putea beneficia de majorari salariale cu 20%, iar pentru cei care au venituri de peste 2.500 de lei majorarea propusa este de 1%

Petcu a mai spus ca in cadrul discutiilor s-au luat in calcul doua variante de majorare a salariilor, una care vizeaza cresteri mai mari pentru salariile mai mici si o comprimare a grilei de salarizare, iar cea de a doua care prevede majorari mai importante pentru toti bugetarii.

"Miscarea sindicala incearca sa creasca salariile mici, dar organizatiile sindicale au si membri cu salarii medii si mari", a explicat Petcu, precizand ca va inainta spre analiza cele doua variante colegilor din federatia sindicala.

Vicepresedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat ca legea privind salarizarea din 2011 prin care sunt propuse majorarile salariale se va aplica salariilor existente la 1 iulie 2010, care au fost reduse cu 25%.

Apostoiu a mai spus ca in 2012 Executivul va elabora o noua lege speciala prin care sa stabileasca nivelul de cresteri salariale, care va fi stabilita in functie de ce se intampla in economie.

Vicepresedintele Cartel Alfa a precizat ca in acest moment ar opta mai degraba pentru o majorare mai importanta a salariului minim pentru ca acesta este legat si de sectorul privat.

Presedintele Bloculu National Sindical, Dumitru Costin, a precizat ca legea cadru propusa de Guvern va fixa ierarhiiile in sistemul bugetar, dar e greu de stabilit cand vor fi atinse obiectivele propuse pentru ca acest lucru depinde de cum evolueaza economia.

Sindicalistii au precizat ca vor avea o noua runda de discutie privind legile salarizarii saptamana viitoare.

Discutii pe tema salariului minim si a legii salarizarii unitare au avut loc si vineri la Palatul Victoria.

Liderul BNS a spus atunci ca premierul a discutat cu sindicalistii despre posibile majorari salariale cu 10-15%, in 2011, mai mult pentru cei cu venituri mici, precizand ca, in prezent, o treime din populatia activa, respectiv 1,5 milioane de angajati, primeste salariul minim pe economie.