Primaria Capitalei a inaugurat, sambata seara, Mica Riviera, un loc de relaxare situat pe Splaiul Independentei, in zona Pietei Unirii, transmite Mediafax. "Sloganul Departe de oras, in centrul Bucurestiului descrie Mica Riviera ca fiind locul in care distractia si relaxarea continua, dincolo de perioada concediilor, prin concerte, show-uri de stand-up comedy si spectacole", au afirmat reprezentantii municipalitatii.

"Dupa succesul inregistrat in vara aceasta de proiectul Via Sport, la care peste 10.000 de bucuresteni au participant in fiecare weekend, Primaria Municipiului Bucuresti a decis sa extinda alternativele de divertisment din Capitala", au spus oficialii. In noul loc, bucurestenii vor putea sta la terasele de pe malul Dambovitei si vor asista la concerte, show-uri de stand-up comedy si alte spectacole.

Primaria sustine ca proiectul pilot va continua doar in functie de raspunsul bucurestenilor:"Primaria Municipiului Bucuresti va transforma Mica Riviera intr-un proiect de traditie al Capitalei doar la solicitarea acestora".

Reprezentantii municipalitatii precizeaza ca, prin proiectul Mica Riviera, Primaria Capitalei plaseaza Bucurestiul pe harta capitalelor europene in care "principalele zone de atractie ale orasului primesc plusvaloare prin dezvoltare sustinuta".

Deschiderea noului loc de relaxare a fost marcata de concerte cu Alex Velea si Keo. Duminica, de la ora 21, bucurestenii vor putea asista la un show de stand-up comedy alaturi de Bordea, Micutzu si Badea.