Anatoly Akopov este diplomatul rus de la Bucuresti declarat de autoritatile romane persona non grata, transmite Mediafax, citand surse oficiale. El este secretar I in cadrul ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti. Ca reactie la decizia similara luata de Ministerului Afacerilor Externe al Federatiei Ruse in cazul diplomatului Gabriel Grecu, MAE de la Bucuresti a anuntat marti ca un diplomat din cadrul Ambasadei Ruse din Romania a fost declarat persona non grata si trebuie sa paraseasca teritoriul tarii noastre in 48 de ore.

Potrivit listei corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, Akopov si-a inceput postul la ambasada din Bucuresti la 27 iunie 2007, venind in Romania impreuna cu sotia sa, Natalia Akopova.

Contactati oficial, reprezentantii ambasadei Federatiei Rusiei la Bucuresti au refuzat, miercuri, sa mai faca vreun comentariu legat de subiect.

MAE de la Bucuresti a anuntat marti "ca a luat nota cu regret de faptul ca, printr-o comunicare oficiala transmisa astazi, 17 august 2010, a Ministerului Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, diplomatul roman Gabriel Grecu, secretar I in cadrul Ambasadei Romaniei la Moscova, a fost declarat persona non grata, solicitandu-se parasirea de catre acesta a teritoriului Federatiei Ruse in termen de 48 de ore. Diplomatul roman se va intoarce in Romania in termenul precizat. Fata de aceasta situatie, Ministerul Afacerilor Externe a transmis astazi partii ruse decizia autoritatilor romane privind declararea persona non grata a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti, cu rang diplomatic echivalent (secretar I), solicitandu-se, totodata, parasirea de catre acesta a teritoriului Romaniei in termen de 48 de ore".

Anterior, Ministerula condamnat "incalcarea grava" de catre Rusia a prevederilor Conventiei de la Viena privind relatiile diplomatice din 1961 prin retinerea diplomatului Gabriel Grecu, acuzat de spionaj. MAE denunta si "tratamentul complet neadecvat aplicat acestuia".

Diplomatul roman Gabriel Grecu, arestat luni la Moscova sub acuzatia de spionaj, ar fi incercat sa obtina informatii militare secrete, potrivit unui comunicat difuzat marti de Serviciul Federal de Securitate (FSB), citat de Ria Novosti. Grecu a fost retinut luni, la Moscova, in urma unui flagrant realizat intr-un magazin din capitala rusa.