Reprezentantii Ministerului Muncii au declarat pentru HotNews.ro ca Ordinele de aprobare a modelului de declaratie sunt deja elaborate, "ceea ce inseamna ca saptamana viitoare, cel mai probabil, vor fi publicate". In Normele metodologice pentru noile prevederi fiscale se mentioneaza ca "modelul declaratiilor se aproba in termen de 7 zile de la intrarea in vigoare a Normelor", termen care expira in aceasta saptamana.

Sursele citate au explicat ca Ordinele sunt redactate si trebuie aprobate de catre Presedintele Casei Nationale de Pensii si Presedintele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Primele declaratii, in forma modificata de actul normativ citat, trebuie depuse pana la data de 25 august.