VIDEO Doua fetite nascute in penitenciar au fost botezate de doi angajati ai inchisorii. “S-a nascut aici in detentie, dar eu am botezat un copil liber”

de Attila Biro     HotNews.ro
Joi, 12 august 2010, 18:40 Actualitate | Esenţial


Botez la penitenciar
Foto: HotNews.ro
In inchisoare sunt doua lumi, cea a detinutilor si cea a paznicilor. Uneori ele se intrepatrund intr-un mod fericit. Asta este si povestea a doua fetite, Maria si Andreea, care au vazut lumina zilei prin gratiile inchisorii Rahova. Au platit si ele, fara voie, pentru greselile mamelor, dar au primit o aministie morala tocmai de la doua angajate ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP). Cum se apropie un “civil” de un detinut? De ce i-ar boteza copilul? Cum se stabileste o asemenea relatie intre un om aflat dupa gratii si altul pus sa-l pazeasca? Afla mai jos raspunsurile la aceste intrebari intr-un videoreportaj realizat de HotNews.ro la Penitenciarul Rahova.




O stire scurta care nu vorbeste despre criza, Boc, Basescu sau Elena Udrea: doua fetite de cinci, respectiv patru luni, ale caror mame sunt incarcerate, au fost botezate joi, 12 august, in biserica din incinta Penitenciarului Rahova de catre doua angajate ale ANP. Desi in penitenciar urmeaza sa se turneze o telenovela, acest caz nu are nimic telenovelistic. Mamele celor doua fetite sunt condamnate la 12, respectiv 15 ani de inchisoare. La cererea lor reprezentantii ANP nu au dezvaluit pentru ce fapte sunt condamnate cele doua femei. Fetitele au fost nascute in timp ce mamele erau inchise. Reprezentantii ANP au declarat ca nasterea s-a produs intr-un spital civil si ca pana la varsta de un an vor sta in spitalul-penitenciar de la Rahova.

Joi, 12 august, cele doua fetite au fost botezate in bisericuta din incinta penitenciarului. Doua angajate ale ANP au decis sa le crestineze pe cele doua fetite. “A fost simplu. Am aflat ca sunt copii, aici in permanenta sunt copii (N.Red.: la Spitalul Penitenciar Rahova) si am intrebat daca sunt bine si daca sunt botezati”, povesteste Ruxandra Dragnea, angajata ANP si una din nase. Ea spune ca a cunoscut-o pe mama fetitei doar in urma cu trei zile.

Nu stia pentru ce este inchisa mama fetitei si nici nu a interesat-o in mod special. “Suntem obisnuiti aici ca oameni care au gresit sa aduca pe lume minuni. Nu cred ca ma voi gandi daca e vreo diferenta daca era vorba de o situatie normala”, mai spune Ruxandra Dragnea. Nasa Andreei spune ca isi doreste ca fetita sa devina un om puternic si sa aiba parte de o viata mai buna decat mama ei.

Micuta Maria a fost crestinata si ea de catre un angajat al ANP. Nasa, Laura Costache, spune ca Maria este primul copil pe care l-a botezat si a luat decizia intr-o clipa, fara sa se gandeasca. “A fost intr-o clipa. Era nevoie de nasi, asa ca: Iata-ma!”. Spune ca nu vede nici o diferenta intre Maria si oricare alt copil. “S-a nascut in penitenciar, dar eu am botezat un copil liber. Nu e nimic special”, a mai explicat Laura Costache.

Cele doua mame au fost prezente la botez, dar, stanjenite de camerele de fimat, s-au rezumat la a spune ca sunt bucuroase ca cineva le-a crestinat fetitele. De la reprezentantii ANP am aflat ca in fiecare an la spitalul de la Rahova se nasc intre 20 si 30 de bebelusi.

Unele mame prefera sa ramana in detentie la penitenciar pentru a-si creste acolo copiii deoarece statul suporta toate cheltuielile. “Provenind din familii sarace, unele nu isi permit sa cumpere cele necesare. In schimb, aici le sunt asigurate toate conditiile. Avem si contract cu o clinica unde se realizeaza toate vaccinurile si toate consultatiile necesare. Au si conditii de detentie speciale, norma de hrana mai mare, un timp prelungit in care pot sa se plimbe si camere speciale in care stau cu bebelusii”, a declarat Nina Stroe, purtator de cuvant al Spitalului Penitenciar Rahova.

Cele doua fetite vor mai petrece inca aproape jumatate de an alaturi de mamele lor in Spitalul Penitenciar Rahova. Potrivit legii, la împlinirea varstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în ingrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau a persoanei indicate de mamă, acesta poate fi încredinţat pe toată durata de detenţie a mamei, cu acordul acesteia, unei instituţii specializate. Cele doua fetite vor fi, cel mai probabil, plasate la un orfelinat, dupa cum ne-au spus reprezentanti ai penitenciarului.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3541 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    ce sa zic (Joi, 12 august 2010, 22:17)

    Alsta [utilizator]

    Ce sa zic, le-au botezat, mare chestie!
    Asta e stire de hotnews?
    • +4 (4 voturi)    
      da, e o chestie! (Vineri, 13 august 2010, 5:24)

      Ana [anonim] i-a raspuns lui Alsta

      Faptul ca exista oameni care se intereseaza de soarta duhovniceasca a acestor copii, e o chestie si inca una mare. Deci, poate fi o stire.
  • +1 (3 voturi)    
    gest frumos, cinste cui te-a facut (Joi, 12 august 2010, 22:29)

    crisa [anonim]

    Frumos gest!

    Nu vreau sa stiu ce infractiuni au savarsit ”mamele”.
    Insa e trist pentru ca sunt femei care isi doresc mult copii, dar nu ii pot face. In schimb, toate primatele, care infunda puscaria, fata pe banda rulanta.

    Repet, nu vreau sa stiu de ce ocupa (editat hotnews) puscaria, ca s-ar putea sa aflu ca au facut trafic de droguri sau au furat sau au dat in cap.

    In schimb ma intreb ce se va intampla cu puii astia (si aia nenumarati) de om care n-au nicio vina ca au aterizat in poala nepotrivita...

    Nu stiu cat le pasa ”mamelor”, dar acesti copii ar putea deveni OAMENI, daca sunt lasati in pace si nu vor fi integrati in ”familiile” lor (editat HN).
    Bineinteles, asta s-ar putea intampla doar sub auspiciile unui stat care nu este infundat in birocratie.

    Oricum, frumos gest!
    • -2 (4 voturi)    
      care o fi gestul frumos (Joi, 12 august 2010, 23:30)

      Alsta [utilizator] i-a raspuns lui crisa

      nu am citit ca s-au oferit sa le adopte sau macar sa le fie asistenti maternali pana mamele isi termina pedeapsa
      le-au botezat, mare branza, ca nebotezate aveau ceva!
    • -2 (4 voturi)    
      Destine aiurea. (Joi, 12 august 2010, 23:54)

      Demigod [utilizator] i-a raspuns lui crisa

      Copilul face parnaie cu mama, pentru ca mama are anumite avantaje. Dupa ce iese, nu le mai avea, si in consecinta, pruncul va avea mari sanse sa devina la randu-i talhar; deoarece zic nele guri miloase: "ar trai si el, nu?" Dar totusi, e un gest crestinesc. Evanghelia ne invatza ca si talharii ajung in rai... deci, de ce nu?

      Pana acum, singurele gesturi cetatenesti responsabile din tara aceasta sunt emigrarea si scaderea natalitatii. Dar de la o puscariasa, ce sa te astepti?
    • +1 (1 vot)    
      ... (Vineri, 13 august 2010, 10:09)

      anonim [anonim] i-a raspuns lui crisa

      Adevarul este ca, da, este usor sa judeci, sa iti exprimi parerea chiar daca o faci intr-un mod misogin si brutal in expresie. Cu siguranta esti baiat/barbat pentru ca altfel nu imi explic limbajul tau: "fata pe banda rulanta", "au aterizat in poala nepotrivita". Am o veste proasta pentru tine, pentru ca potrivit limbajului tau, chiar si tu ai fost "fatat". Faptul ca mamele acestor bebelusi sunt in penitenciar nu implica ca sunt "animale", sunt oameni care au gresit si platesc pentru greseala lor. Asa ca nu cred ca e frumos sa le judecam noi, tocmai acesti bebelusi le vor judeca. Si vor avea tot dreptul.
      Cat despre nasici, felicitari si tot respectul pentru ca au dovedit ca sunt oameni!

      O zi frumoasa.
    • +1 (1 vot)    
      Ba dimpotriva! (Vineri, 13 august 2010, 11:28)

      Catalin Dimofte [utilizator] i-a raspuns lui crisa

      Ar fi interesant de stiut pentru ce-au ajuns femeile la puscarie.
      In contextul unei alte stiri care-a facut valuri zilele astea -- faptul ca (parca) 80% din cei care au facut accdiente de circulatie mortale primesc pedepse de cativa anui cu suspendare, nu mai vorbesc de marea, uriasa coruptie pentru care in 21 de ani doar Bivolaru a facut cativa ani de puscarie -- intr-un astfel de context e chiar foarte relevant pentru ce-au primit femeile astea 12, respectiv 15 ani cu executare.
  • -1 (3 voturi)    
    sindromul Stockholm. (Joi, 12 august 2010, 23:20)

    Demigod [utilizator]

    > "Cum se stabileste o asemenea relatie intre un om aflat dupa gratii si altul pus sa-l pazeasca?"

    Simplu. Fenomenul psihologic se numeste Sindromul Stockholm.
    • +2 (2 voturi)    
      sindromul Stockholm e alt ceva (Vineri, 13 august 2010, 11:05)

      ZNU [utilizator] i-a raspuns lui Demigod

      Esti tu sigur ca e vorba de sindromul Stockolm? Eu zic sa te mai documentezi inainte de a scoate asemenea aberatii......
  • +2 (2 voturi)    
    "Turneze" (Joi, 12 august 2010, 23:36)

    Andro [anonim]

    Atentie la limba romana: "urmeaza sa se turneze o telenovela" ar trebui sa fie "urmeaza sa se toarne o telenovela"
    • +1 (3 voturi)    
      TURNÁ^2, turnez (Vineri, 13 august 2010, 6:31)

      Anx [anonim] i-a raspuns lui Andro

      TURNÁ^2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvențele care alcătuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. - Din fr. tourner.
      Sursa:
      http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=TURNA
    • 0 (2 voturi)    
      Da da limba romana (Vineri, 13 august 2010, 9:46)

      AlexT [anonim] i-a raspuns lui Andro

      Daca taceai filosof ramaneai. Inainte sa postezi ceva este recomandat sa te documentezi un pic mai ales daca vii cu critici.
    • 0 (2 voturi)    
      completare (Vineri, 13 august 2010, 13:55)

      ZNU [utilizator] i-a raspuns lui Andro

      Andro, citatul complet (ala pe care l-ai scris tu) este "urmeaza sa se toarne o telenovela, dintr-un pahar in altul", daca ai prins ironia......

      Hai analfabetii sariti cu minusuri :))))
  • +2 (2 voturi)    
    of, of... (Vineri, 13 august 2010, 7:32)

    bogdan [anonim]

    Vor ajunge într-un orfelinat, vai de sufletul lor!!!
    Sper totuși sa se găsească în timp o soluție mai buna pentru copii
  • 0 (0 voturi)    
    Felicitari naselor (Sâmbătă, 14 august 2010, 7:43)

    teodor [anonim]

    Am fost la Jilava de cateva ori, in " probleme de serviciu ". Marea majoritate a celor " de afara " nu stiu adevarul despre aceasta lume, care se numeste - penitenciar. Am intalnit multi angajati ai penitenciarului care sunt oameni deosebiti si cu frica lui Dumnezeu. Felicitari naselor !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by