Criza economica mondiala a adus in 2009 somajul din randul tinerilor la un nivel record, iar situatia se va inrautati anul acesta, potrivit unui raport al Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), informeaza Mediafax.

Astfel, din 620 de milioane de persoane cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani, reprezentand populatie activa economic, 81 de milioane nu aveau loc de munca la sfarsitul anului trecut, cel mai ridicat nivel dupa 1991.

OIM estimeaza ca rata va creste la 13,1% in 2010, urmand sa scada usor anul viitor, la 12,7%.

Raportul subliniaza ca rata somajul populatiei tinere este mai sensibila la criza decat cea referitoare la adulti, iar revenirea pietei muncii pentru tineri va fi mai lenta decat cea destinata populatiei adulte.

OIM avertizeaza, totodata, ca in statele in curs de dezvoltare, in care locuiesc 90% din tineri, populatia tanara este mai vulnerabila la somaj si saracie. In tarile cu venituri mici, impactul crizei se face simtit mai mult prin scurtarea programului de lucru si reducerea salariilor, in cazul in care angajatii sunt pastrati si sunt acordate in continuare salarii.

Raportul estimeaza ca 152 de milioane de tineri, respectiv 28% din populatia tanara angajata, se confruntau in 2008 cu o saracie extrema, in conditiile in care familiile supravietuiau cu un venit mai mic de 1,25 de dolari pe zi de persoana.