Pierre Lellouche, secretar de stat insarcinat cu afacerile europene in guvernul Frantei, a declarat, pentru cotidianul Le Parisien, ca "nu mai suporta" sa vada romi cersind pe strazile Frantei, potrivit EurActiv.ro. In acest context, Lellouche a avertizat ca Romania va plati cu pierderea de fonduri europene din cauza neintegrarii romilor. Si Comisia asteapta actiuni din partea statelor membre. Ziaristii de la Le Parisien au petrecut un timp cu romi romani instalati intr-o tabara ilegala.

O saptamana dupa sedinta speciala de Guvern convocata la Paris de presedintele Nicolas Sarkozy, subiectul "nomazi francezi si romi est-europeni" continua sa fie prezent intre temele centrale ale actualitatii din Hexagon. Gaz pe foc a turnat, din nou, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, care, intr-un interviu acordat cotidianului Le Parisien, a vorbit despre presiunile exercitate de Paris asupra Bucurestilor. "Franta nu intentioneaza sa primeasca 2,5 milioane de romi din Romania sau noua milioane de romi europeni", a apreciat, categoric, oficialul de la Paris.

Presiunile pomenite de Lellouche au ca scop suplimentarea eforturilor de integrare a romilor, noteaza agentia DPA, citand ziarul parizian. Negocierea distribuirii fondurilor europene dupa anul 2013 ar putea fi, in acest sens, o cale buna de a pune presiune asupra Romaniei. "Nu mai suport sa vad trafic cu oameni pe strazile noastre si nici copii, batrani sau saraci fortati sa cerseasca sau sa comita delicte", a comentat Lellouche.

Apoi, el revine pe tapet cu amenintarea facuta deja in trecut si anume el repune in cauza capacitatile Romaniei de a adera la spatiul fara frontiere si de cooperare in materie de justitie si securitate - adica la spatiul Schengen.

Pierre Lellouche incercase, zilele trecute, sa indulceasca tonul, atunci cand a vorbit despre un "parteneriat" pe care Franta si Romania il construiesc, salutand desemnarea unui ministru insarcinat, la Bucuresti, cu reintegrarea romilor. Acesta este privit, dinspre Paris, ca fiind "ghiseul unic" pentru repatrierea romilor cu cetatenie romana din Franta.

"Nu putem avea un transfer de bani dinspre Vest catre Est si, in schimb, un transfer de minoritati pentru care nu se face destul in Est catre Vest", a mai adaugat Lellouche, deplangand, totodata, esecul conferintei europene la nivel inalt din aprilie, de la Cordoba, dedicata problemei romilor. Europa nu sustine suficient eforturile de integrare ale tarilor care au minoritati de etnie roma. Ar trebui, a conchis responsabilul francez pentru afaceri europene, mobilizati experti si administratori din toate tarile comunitare: "Integrarea este, in primul rand, obligatia tarii de origine dar tari precum Franta au obligatia de a sustine acest demers si nu i se pot sustrage".