Durata de pregatire pentru medici, prin rezidentiat, va fi redusa incepand cu concursul din acest an, astfel incat pentru 36 dintre cele 59 de specialitati medicale perioada va fi redusa cu un an, informeaza, duminica, Ministerul Sanatatii.

"Am scutit astfel 36 de ani pentru pregatirea in specialitate. Avem doua avantaje prin aplicarea noilor prevederi. In primul rand, vom obtine formarea mai rapida a medicilor specialisti care intra sa lucreze in spitalele din Romania, pe de alta parte venim in sprijinul medicilor care nu vor mai fi nevoiti sa astepte ani intregi pentru a putea profesa. De asemenea, prin aceste masuri ne vom alinia si noi prevederilor europene, conform Directivelor in vigoare", a declarat ministrul Sanatatii, Cseke Attila.

Cea mai scurta durata de pregatire in specialitate a ramas trei ani, iar cea mai lunga perioada este de sase ani.

Nu va mai exista rezidentiat cu durata de sapte ani. Conform normelor vechi, ca sa obtina specializari in chirurgie generala, chirurgie cardiovasculara si neurochirurgie, medicii erau nevoiti ca, dupa cei sase ani de pregatire universitara, sa mai invete, in plus, inca sapte ani. In prezent, pentru a obtine aceste specializari durata de pregatire este de sase ani.

Anul acesta, concursul de rezidentiat va avea loc in 21 noiembrie iar metodologia de desfasurare a concursului va fi publicata saptamana viitoare.