Presedintele Agentiei Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, Petru Lificiu, a demisionat din functie, el fiind inlocuit la conducerea ANRE de fostul vicepresedinte al institutiei, Iulius Dan Plaveti, numit presedinte al institutiei, printr-o decizie a premierului Emil Boc, publicata joi in Monitorul Oficial, anunta Agerpres.

In ceea ce il priveste pe Petru Lificiu, acesta a fost instalat in functia de vicepresedinte al ANRE, cu rang de subsecretar de stat, pozitia de presedinte al Agentiei avand rangul de secretar de stat.

Si presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Marian Zlotea, a fost eliberat din functie, in locul sau fiind repus in functie fostul sef al institutiei, Radu Chetan Roatis, potrivit unei decizii a primului-ministru, publicata, joi, in Monitorul Oficial.

Radu Chetan Roatis a dat Guvernul in judecata, considerand ca fusese inlocuit abuziv din functia de sef al ANSVSA, justitia dandu-i reclamantului castig de cauza. Presedintele ANSVSA are rang de secretar de stat.

UPDATESub conducerea lui Lificiu, ANRE nu a luat nicio masura pentru a obliga ENEL sa-si indeplineasca obligatiile contractuale

In timpul mandatului lui Petru Lificiu, a fost efectuata ancheta Comisiei Senatoriale pentru Privatizare asupra modului in care compania ENEL si-a indeplinit obligatiile contractuale la Electrica Muntenia Sud. In urma anchetei, a fost constatat faptul ca ENEL SpA nu a realizat investitiile asumate prin contractul de privatizare a societatii de distributie Electrica Muntenia Sud, iar autoritatile statului, printre care si ANRE, au fost complice. Investitiile nu au fost realizate, dar nici tarifele nu au fost reduse pe masura. Acest mod de calcul a fost acceptat foarte usor de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei. Potrivit raportului, in calculul tarifului de distributie sunt introduse elemente ce tin cont de investitiile efectuate.

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei a acceptat din start calculul unui tarif pentru o perioada de reglementare de cinci ani (2008-2012). "Tariful a fost calculat raportat la sumele pe care ENEL Distributie Muntenia s-a obligat sa le investeasca prin angajamentul de investitii anual. Tariful de distributie la consumator a crescut, in conditiile in care ENEL Distributie Muntenia nu a respectat planul de investitii anual prezentat initial ANRE. Precizam ca investitiile realizate de catre ENEL Distributie Muntenia, prin comparatie cu investitiile asumate initial, au fost de 53% in 2008 si de 52% in 2009", se arata in raport. Astfel, chiar daca ENEL nu a efectuat investitiile asumate, ANRE nu a facut nimic pentru a reduce tarifele.