Madalina Manole a acordat un interviu agentiei Agerpres cu doar o zi inaintea mortii sale, in care marturisea ca este o persoana fericita.

''Sunt o artista implinita, o mama si o femeie fericita. Am fost cea mai fericita mamica de pe pamant in clipa in care mi-am strans puiul in brate'', afirma Madalina Manole, marti.

Cateva ore mai tarziu, avea sa apara informatia privind disparitia sa, cel mai probabil in urma unei sinucideri.

Anul acesta, Madalina Manole a adus pe piata muzicala un nou album - '09 Madalina Manole' - care contine 12 piese si pe care l-a terminat de inregistrat la sfarsitul lunii ianuarie, dupa o perioada in care si-a dedicat in totalitate timpul baietelului ei.

"Sunt melodii noi, cateva cantate in limba engleza, in care se vor regasi indragostitii. 'Viata e frumoasa langa tine', 'Marea dragoste', 'Sunt indragostita', 'Cineva chiar te iubeste' sau 'Without You' sunt cateva dintre melodiile pentru indragostiti. Am si o balada, pentru ca n-am cum sa-i uit pe cei care sunt mai putin norocosi in iubire. Balada se numeste 'Suflet gol' si cred ca am sa-i cam rascolesc pe cei mai nenorocosi in iubire, nu am ce sa fac', a declarat, pentru Agerpres, Madalina Manole.

Ea a precizat ca, desi albumul era gata de ceva vreme, a amanat lansarea lui pentru ca pe 'lista sufletului sau' erau trecute cateva vise, neimplinite pana anul trecut: 'o casuta, un copil si omul care sa-i stea alaturi la bine si la greu'.

Madalina descrie relatia sa cu fanii printr-o strofa a unei melodii: ''Sunt si eu tot asa cum sunteti voi/ Si ma simt de parc-as fi o mica stea/ Trec mereu printre secete si ploi/ Dar mi-e bine cand va stiu in fata mea!''.