O alta bona din Bucuresti a fost gasita vinovata de Judecatoria sectorului 6, pentru ca i-a batut pe cei doi copii pe care ii avea in grija, instanta constatand ca femeia mai fusese condamnata, intr-un caz de delapidare, astfel ca a decis aplicarea pedeapsei de un an de inchisoare, informeaza Mediafax. Bona Ecaterina Spirea a fost obligata la plata unor daune morale de 2.000 de lei si plata a 3.000 de lei amenda penala, de catre instanta.

Prin aceeasi decizie, Judecatoaria sectorului 6 a hotarat revocarea suspendarii conditionate a executarii unei pedepse de un an de inchisoare, la care Ecaterina Spirea fusese condamnata definitiv in 2007, intr-un dosar de delapidare.

Decizia Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti poate fi contestata la Tribunalul Capitalei.

Spirea este acuzata ca i-a lovit fara mila pe copiii pentru care a fost angajata ca bona.

In rechizitoriul procurorilor se arata ca incepand cu 28 iulie 2008, Spirea a fost angajata ca bona pentru Andrei Razvan (3 ani) si Alexia Ramona (un an). Atributiile femeii erau acelea de a-i supraveghea, hrani, schimba de haine, spala si plimba pe cei doi copii.

Procurorii mai noteaza ca mama celor doi minori a observat la un moment dat o schimbare in comportamentul copiilor, motiv pentru care a decis montarea in apartament a unui sistem de supraveghere audio-video.

Inregistrarile din 26 iunie 2009 au surprins cum Ecaterina Spirea ii loveste cu palma peste fata pe copii, cum il trage de obraz si de ureche pe Andrei Razvan, care incepe sa tipe. Femeia i-a fortat pe copii sa stea in genunchi

Intr-o alta inregistrare, Ecaterina Spirea poate fi vazuta cum il loveste peste mana pe baiat deoarece acesta dorea sa apuce o sticla cu suc sau cum "il loveste puternic cu un obiect voluminos din material textil pe minorul Razvan Andrei, care a inceput sa planga.

In acest caz, o alta bona, audiata in calitate de martor, a declarat ca a vazut-o pe Spirea cand ii ingenunchea pe copii si cand ii batea.

Si un vecin a dat decalaratii de martor, aratandu-le procurorilor ca a vazut-o in mai multe randuri pe Spirea cand ii tragea de obraz si ii palmuia pe cei doi minori.

Pentru aceste fapte Spirea a fost condamnata la plata unor daune morale de cate 1.000 de lei pentru fiecare minor si la o amenda penala de 3.000 de lei. Pentru asigurarea acestor sume, apartamentul femeii a fost pus sub sechestru pana la concurenta sumei de 5.000 de lei.

Prin sentinta din 26 iunie 2010 se arata ca, deoarece in perioada termenului de incercare, dispus in cazul altei condamnari, femeia a comis o noua infractiune, Spirea trebuie sa execute un an de inchisoare (pedeapsa ramasa definitiva, intr-un proces de delapidare).

"In baza articolului 83 din Codul penal, instanta revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de un an inchisoare aplicata prin sentinta penala pronuntata de Judecatoria sectorului 6 Bucuresti, ramasa definitiva prin decizia penala a Tribunalului Bucuresti - Sectia I Penala, cumuleaza aceasta pedeapsa cu pedeapsa amenzii penale si dispune executarea acestei pedepse alaturat pedepsei amenzii penale in cuantum de 3.000 lei. In baza articolului 33, litera a, Cod penal, raportat la articolul 34, alineat 1, litera e, Cod penal, contopeste pedepsele rezultante, rezultand pedeapsa cea mai grea de un an inchisoare si 3.000 lei amenda penala", se arata in decizia Judecatoriei Sectorului 6.

Recent, intr-un caz similar, tot Judecatoria sectorului 6 Bucuresti a condamnat-o la amenda penala de 1.000 de lei pe Lovinica Dinu, cea care a fost angajata ca bona de Irina Olteanu, pentru fiica sa Eva. Cazul Evei, in varsta de doi ani, a intrat, vara trecuta, in atentia presei, dar si a autoritatilor judiciare, dupa ce mama micutei a facut publice inregistrarile video care relevau comportamentul violent al bonei Lovinica Dinu fata de micuta.