Guvernul ar putea aproba in sedinta de miercuri un proiect de ordonanta de urgenta pentru eliminarea comisioanelor bancare de rambursare anticipata a creditelor, potrivit agendei de lucru probabile transmise de Biroul de presa al Executivului.

Potrivit Agerpres, prim-ministrul Emil Boc si-a exprimat sustinerea pentru proiectul de ordonanta privind contractele de credit pentru consumatori, initiat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) si Consiliul Concurentei.

"Un proiect la care, in calitate de prim-ministru, tin foarte mult, datorita faptului ca va avea un efect ce va fi resimtit de sute de mii de romani il constituie propunerea legislativa elaborata de ANPC cu sprijinul Consiliului Concurentei, care vizeaza eliminarea comisionului la rambursarea creditelor bancare", a declarat Boc, pe 22 aprilie, la prezentarea raportului de activitate al Consiliului Concurentei.

Actul normativ este fundamentat pe o initiativa europeana, dar similar cu alte state membre ale Uniunii Europene, autoritatile romane o adapteaza specificului economiei nationale, a mentionat Boc.

"De aceea, ne propunem sa adoptam aceasta propunere care vizeaza eliminarea comisionului de rambursare a creditelor bancare, extinzand eliminarea comisionului de rambursare anticipata atat asupra creditelor cu garantie imobiliara, cat si a celor fara acest tip de garantie", a detaliat premierul.

El a sustinut ca acest proiect, destinat cresterii concurentei in sistemul bancar, "va avea efect asupra tuturor romanilor care au credite bancare si care astfel vor ajunge sa beneficieze de dobanzi mai reduse si nu vor mai fi captivi unui credit de 20 de ani".

De asemenea, in sedinta de miercuri, Executivul ar putea lua in dezbatere si un proiect de lege pentru aprobarea Acordului de imprumut intre Romania si Agentia Internationala de Cooperare a Japoniei aferent Proiectului privind realizarea legaturii retelei de metrou cu Aeroportul International Bucuresti, semnat la Tokyo, la 10 martie.