Primarul Romei, Gianni Alemanno, a propus vineri la Bucuresti, in cadrul intalnirii avute cu premierul Emil Boc, un proiect de repatriere in Romania a circa 3.400 de romani care traiesc in conditii marginalizate in provincia Roma, scriu jurnalele italiene Il Giornale si Il Tempo, citate de Agerpres. Administratia din capitala italiana se angajeaza sa le ofere o formare profesionala, sa le gaseasca un loc de munca la firmele italiene prezente in Romania, dar si sa le plateasca 200 de euro pe luna pentru o perioada de jumatate de an de la repatriere.

"Cred ca dupa dezacordurile de acum doi ani, acum avem o relatie clara si transparenta intre Italia si Romania si intre Roma si Romania. Am fost de acord cu premierul roman in privinta tolerantei zero in privinta criminalitatii, dar si in privinta integrarii tuturor celor care vor sa munceasca, pentru a evita ca aceste persoane sa ramana captive in Italia in conditii nedemne de viata", a declarat primarul Alemanno.

Proiectul respectiv, intitulat "High Opportunity Program", pleaca de la ideea ca printre cei 125.000 de romani care traiesc in orasul si provincia Roma (160.000 au resedinta legalizata in regiunea Lazio), un procent de 3%, adica 3.400 de persoane, traiesc in conditii defavorizate, iar primaria romana ar trebui sa cheltuiasca anual 16 milioane de euro doar pentru a rezolva urgenta locativa a acestora, insa pentru contributia lunara de 200 de euro cheltuiala ar fi de 700.000 de euro, a explicat consilierul pentru politici sociale Sveva Belviso.

Primul pas al proiectului consta in contactarea firmelor italiene prezente in Romania pentru identificara tipului de locuri de munca de care au nevoie. Plecand de la aceste informatii, primaria Romei va trece la formarea profesionala a romanilor care traiesc la Roma in conditii defavorizate si care ar dori sa se intoarca in Romania prin acest program. Odata incheiata pregatirea profesionala, administratia ar putea plati cei 200 de euro pe luna pentru romanii care merg sa lucreze in Romania pentru firmele italiene, acestea beneficiind astfel de mana de lucru calificata, dar si de un "ajutor" consistent pentru achitarea in primele sase luni a salariului acestor angajati, in conditiile in care in Romania salariul mediu lunar este de 300-400 euro, scriu ziarele Il Giornale si Il Tempo, ambele cu orientare de dreapta si apropiate formatiunii Popolo della Liberta (PdL) a premierului Silvio Berlusconi, din care face parte si primarul Gianni Alemanno.

Edilul sef al Romei a precizat ca pe viitor acest proiect ar putea accesa si fonduri europene plecand de la un protocol de intelegere intre administratia locala din Roma si guvernul roman. De asemenea, consilierul Belviso a argumentat, citand un studiu al organizatiei Caritas, ca 40% dintre romanii prezenti la Roma si-ar dori sa se intoarca in tara daca li s-ar oferi un loc de munca.