Studenti din toata tara vor purta marti banderole albe la cursuri in semn de protest fata de reducerea burselor, a subventiilor de cazare in camine si pentru transportul in comun.

La actiune sunt asteptati sa participe 20.000 de studenti din 64 de organizatii.

Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) a organizat incepand din 10 mai mai multe mitinguri in centre universitare precum Craiova, Iasi, Bacau, Timisoara, Brasov, Galati, Ploiesti, Targoviste si in Bucuresti, ca urmare a refuzului ministrului Educatiei, de a semna protocolul cu federatia studenteasca.

In protocol sunt stipulate revendicarile studentilor cu privire la tabere, burse, credite, precum si modalitatile de colaborare cu asociatiile studentesti.