Crestinii praznuiesc, duminica, la 50 de zile dupa Inviere, Rusaliile (Pogorarea Duhului Sfant), marcand ziua in care Duhul Sfant a pogorat peste adunarea apostolilor, in chip de limbi de foc, iar acestia au inceput sa propavaduiasca.

Coborarea peste Apostoli a Duhului, darurile si harismele primite de ei, predica si botezul primilor trei mii de oameni constituie intemeierea Bisericii crestine, atat ca o comunitate a credinciosilor, cat si ca institutie, noteaza Agerpres.

Impreuna cu Pastile, Pogorarea Duhului Sfant este cea mai veche sarbatoare crestina, fiind praznuita inca de pe vremea apostolilor. Pana catre sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, Cincizecimea era sarbatorita impreuna cu Inaltarea Domnului. Dupa aceasta, Inaltarea a fost mutata la 40 de zile de la Pasti, Cincizecimea devenind sarbatoare de sine statatoare.

In vechime, de Cincizecime se facea botezul catehumenilor, erau interzise jocurile din circuri, spectacolele pagane etc. Astazi, in biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfintesc si se impart credinciosilor, simbol al limbilor de foc coborate peste Apostoli si putere a Duhului Sfant.

Potrivit traditiei crestine, ierarhii bisericesti sunt mostenitorii si transmitatorii acestui har apostolic din generatie in generatie. Se spune ca, in ziua Pogorarii Sfantului Duh, Petru, cel mai in varsta dintre apostoli, a tinut o cuvantare, in urma careia s-au convertit la credinta crestina 3.000 de suflete. Acestia au alcatuit prima Biserica crestina la Ierusalim, numita si Maica tuturor Bisericilor.

Biserica spune ca toti crestinii primesc darul Sfantului Duh odata cu botezul. Astfel, acestia devin purtatori de Duh, iar trupul lor devine - cum spunea Sfantul Pavel - 'templul Sfantului Duh'.