Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu sustine ca "o evaluare realista" a Cabinetului poate duce la concluzia ca ministrii sunt competenti, dar ca au existat "stangacii de comunicare", relateaza Mediafax. Intrebat despre un "termen de gratie" care i s-ar acorda Guvernului, Lazaroiu a indicat sfarsitul anului.

"O evaluare realista a actulalului Cabinet eu cred ca ne poate duce usor la concluzia ca avem ministri competenti. E adevarat ca au fost foarte multe stangacii de comunicare, de unde de multe ori s-a tras concluzia ca oamenii astia nu stiu pe ce lume sunt. Dar nu-i asa, pentru ca oamenii astia stiu sa-si gestioneze foarte bine domeniile lor", a sustinut Lazaroiu, vineri seara, la TVR1.

Potrivit lui Lazaroiu, pe de alta parte, acestui Guvern trebuie sa i se acorde si anumite circumstante, pentru ca s-a instalat de trei luni. "Din momentul acesta incepe testul adevarat, testul de competenta si testul de comunicare", a adaugat el, mentionand ca Guvernul trebuie sa convinga oamenii asupra necesitatii adoptarii masurilor de austeritate.

Intrebat daca acest Guvern are "un termen de gratie", consilierul prezidential a raspuns: "Termenul de gratie ... sfarsitul acestui an, pentru ca acest program de austeritate ar trebui sa tina pana la 31 decembrie. Sigur, in paralel se vor lua masuri de restructurare si se poate reveni la salariile de acum, in functie de cat de mult se progreseaza cu restructurarea administratiei si cat de mult reuseste economia sa-si revina".