Noua dintre membrii grupului specializat in fraude informatice de la Constanta au primit, marti seara, mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, anunta Agerpres. Decizia magistratilor Tribunalului Constanta poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel.

Cei noua tineri fac parte dintr-un grup de 25 de persoane puse sub invinuire de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Constanta pentru constituirea intr-un grup infractional organizat, falsificarea de instrumente de plata electronica, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos si introducerea, fara drept, de date informatice, precum si pentru spalare de bani.

Suspectii sunt din Constanta, Harghita si Bucuresti si se aflau de circa doi ani in atentia oamenilor legii.

Luni, politisti din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, Inspectoratului General al Politiei Romane si jandarmi, aflati sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 36 de perchezitii domiciliare pentru destructurarea grupului - 32 dintre ele in Constanta si restul in Bucuresti si Harghita. Pe langa persoanele retinute pentru audieri, au fost ridicate mai multe calculatoare si dispozitive de stocare a datelor informatice.

Din verificarile efectuate a reiesit ca suspectii au introdus in sistemele informatice, utilizate pentru realizarea operatiunilor de plata online, date informatice necorespunzatoare adevarului. Ei au facut transferuri financiare din conturile aferente unor instrumente de plata electronica apartinand unor cetateni americani, cu utilizarea datelor acestora de identificare si ale cardurilor lor, si apoi au incasat diferite sume de bani, prin transferuri frauduloase, de la ghisee din Constanta, Viena, Munchen si Praga.

Prejudiciul estimat se ridica la aproximativ un milion de dolari, pentru care exista plangeri trimise prin intermediul Secret Service.