Finantatorul clubului FC Arges, omul de afaceri Cornel Penescu si fostul director al societatii PIC, Liviu Facaleata, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile sub acuzatia de dare de mita, informeaza Mediafax.

Decizia a fost luata marti de magistratii Tribunalului Arges, care a emis, pe 30 aprilie, mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele lui Marius Martis si Ionica Serea, retinuti pentru fapte de coruptie intr-un nou dosar in care este implicat si Cornel Penescu.

Penescu este acuzat de procurorii anticoruptie ca a oferit ca mita suma de 21.000 de dolari lui Ionica Serea, pentru a favoriza echipa pitesteana intr-un meci cu Steaua Bucuresti. Tranzactia ar fi fost intermediata de celalalt arbitru arestat in dosar, Marius Martis, banii fiind livrati de omul de incredere al lui Cornel Penescu, Liviu Facaleata.

Scandalul coruptiei din fotbal s-a declansat pe 13 aprilie 2009, cand finantatorul echipei FC Arges si fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, au fost retinuti odata cu directorul societatii PIC, Liviu Facaleata, si fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor Pitesti, Cristian Libertatu. Ulterior, au fost arestati preventiv in acelasi dosar observatorul federal Marcel Lica si arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu si Aurelian Bogaciu.

Ei au fost trimisi in judecata pentru fapte de coruptie pe 25 iunie, alaturi de directorul pentru relatii internationale al Federatiei Romane de Fotbal, Florin Prunea, arbitrii Cristian Lucian Dan si Sorin Caia, administratorul FC Arges, Gheorghita Pieca, fostul presedinte al formatiei pitestene, Cristian Minca, si Daniela Carstina, director in cadrul societatii PIC.