Mugur Isarescu a participat luni, 10 mai la o intalnire de circa o ora si jumatate cu membrii Biroului Permanent al Senatului, la solicitarea lui Mircea Geoana. Intalnirea a avut loc cu usile inchise. La final, cei doi au facut cateva declaratii de ordin general privind subiectele discutiei: acordul cu FMI si contextul economic international. Isarescu a spus ca trebuie "evaluat sub toate aspectele" posibilul impact al situatiei economice din regiune. Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, invitat si el la intalnire, a renuntat sa participe, spunand jurnalistilor ca a confirmat deja ca va participa "la cealalta intalnire", referindu-se la cea dintre Traian Basescu si membrii PDL.

La discutie au participat Varujan Vosganian, Dan Voiculescu, Cornel Popa si alti cativa senatori membri in Biroul Permanent al Senatului.

Declaratiile lui Mugur Isarescu:

  • Am facut o informare mai pe larg a continutului acestui acord suplimentar sa-l numim, in primul rand, pe partea noastra a Bancii Nationale, legat de stabilitatea financiara, politica monetara, de onorarea platilor scadente in perioada urmatoare, de finantarea deficitului bugetar, evolutia cursului, posibile miscari ale dobanzilor si toate intr-un context mondial si regional destul de tensionat ca sa nu spun mai mult.
  • Ma bucur ca conducerea senatului nu numai ca a urmarit toate aceste prezentari dar si diverse scenarii de evolutii viitoare.
  • Repet ceea ce am mai spus, situatia economica este destul de complicata nu numai a Romaniei dar si in regiune, nu putem s-o neglijam, nu putem sa uitam impactul rapid care poate sa apara.
  • Saptamana trecuta a fost un exemplu - apropo de criza financiara prin care trece Grecia, nu s-a oprit numai in Romania, zlotul polonez a avut parte de miscari mai violente decat cele inregistrate de euro in vest, sunt lucruri pe care le stim si este bine sa le evaluam in toate aspectele.

Declaratii facute de Mircea Geoana:

  • Nu exclud ca intr-un timp relativ scurt sa avem din nou misiunea FMI la Bucuresti. Regret ca ministrul de finante Sebastian Vladescu nu a dat curs invitatiei noastre. Sunt masuri temporare dar care tin sa devina permanente.
  • Am adresat mai multe intrebari legate de alternativele posibile la acest plan de masuri. Guvernatorul a explicat ca o alternativa de crestere a taxelor ar fi fost prociclica si ar fi condus la adancirea crizei.
  • Trebuie reduse cheltuielile in sectorul bugetar cu un cuantum anume, dar nu trebuie reduse pensiile. In nicio tara din Europa nu am vazut o reducere a pensiilor cu 15%.
  • Aceste masuri tranzitorii tind sa devina permanente.