Senatorul Serban Mihailescu a fost trimis in judecata de procurorii DNA sub acuzatia de primire de foloase necuvenite si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, anunta Directia Nationala Anticoruptie, intr-un comunicat de presa.

La acel moment, Serban Mihailescu era membru al PSD, partid din care a demisionat recent pentru a se alatura Grupului Independentilor condus de Gabriel Oprea, ministru al Administratiei in acelasi Guvern Nastase.

El este acuzat ca, in perioada 12 aprilie 2002 - 30 mai 2002, cand era secretar general al Guvernului Nastase, Serban Mihailescu a primit de la Fanel Pavalache noua arme de vanatoare, in valoare totala de 264 milioane lei vechi, dupa ce, prin Ordinul nr. 352/15.10.2001, l-a numit pe acesta in functia de consilier.

In perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost detinute, fara drept, de Serban Mihailescu, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov.

DNA a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra celor noua arme, in vederea confiscarii speciale.

Serban Mihailescu a fost initial trimis in judecata la data de 10 mai 2006 dar, in 14 aprilie 2008, prin decizie definitiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus restituirea, la Directia Nationala Anticoruptie, a cauzei pentru refacerea urmaririi penale, intrucat s-a apreciat ca Serban Mihailescu beneficiaza de imunitatea conferita de calitatea de fost ministru coordonator al Secretariatului general al Guvernului.

Restituirea s-a facut in baza unei decizii a Curtii Constitutionale (ulterioara trimiterii in judecata) care a admis o exceptie de neconstitutionalitate ce fusese invocata de un alt inculpat intr-un alt dosar.

Potrivit interpretarii date de Curtea Constitutionala unor prevederi din Legea raspunderii ministeriale, procedura speciala de urmarire penala aplicabila ministrilor in functie trebuie extinsa si la nivelul fostilor ministri pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor.

Prin urmare, in 31 iulie 2008, Procurorul General a solicitat Senatului declansarea procedurilor pentru formularea cererii de urmarire penala fata de Serban Mihailescu.

In 10 iunie 2009, Senatul a adoptat Hotararea nr. 8/2009, conform careia cere urmarirea penala a lui Mihailescu Petru Serban, fost ministru coordonator al Secretariatului general al Guvernului, pentru faptele care fac obiectul dosarului mentionat.