Amelia Antoniu respira doar cu masca de oxigen, medicii renuntand, duminica, dupa sase ore in care prim-solista Teatrului de Opereta a respirat fara ajutorul aparatelor, si la sonda de respiratie, a declarat pentru Mediafax purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), Bogdan Popescu.

Amelia Antoniu a reusit sa respire bine mai multe ore fara ajutorul aparatelor, astfel ca medicii au renuntat si la al doilea aparat care ii sustinea respiratia, respectiv sonda de respiratie. Prim-solista Teatrului National de Opereta a ramas doar cu masca de oxigen, a precizat Bogdan Popescu.

"Speram intr-o evolutie in continuare favorabila", a mai spus purtatorul de cuvant al SUUB.

Sambata, la patru zile de cand a fost adusa in coma de la Spitalul CF2 la SUUB, Amelia Antoniu a fost deconectata pentru cinci ore de la aparatele care o ajuta sa respire, dar i s-a administrat supliment de oxigen, reusind sa aiba o functie ventilatorie satisfacatoare. Dupa cinci ore in care a respirat fara aparate, Amelia Antoniu a fost reconectata.

Starea celeilalte paciente, Alice Roxana Preda, este stationara, insa in continuare foarte grava. "In al doilea caz putem spune ca starea pacientei ramane in continuare foarte grava, chiar daca este usor stationara", a precizat Popescu.

Prim-solista Teatrului National de Opereta "Ion Dacian" Amelia Antoniu (36 de ani) si Alice Roxana Preda (35 de ani) au fost duse de la Spitalul CFR 2 la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), marti noapte, in stare foarte grava, cu probleme respiratorii, dupa ce au facut soc septic in urma unor interventii chirurgicale minore la care au fost supuse in unitatea sanitara a Ministerului Transporturilor.

Ministerul Sanatatii (MS) a inceput o ancheta la Spitalul CFR 2, iar sectiile de ginecologie, neonatologie si blocul operator au fost inchise.

Amelia Antoniu si Alice Roxana Preda ar fi infectate cu bacili gram negativ, potrivit primelor rezultate ale analizelor de laborator, au afirmat surse medicale.

Investigatiile de laborator continua, pentru confirmarea cu exactitate a cauzelor care au dus la intrarea in soc septic a Ameliei Antoniu si Roxanei Preda in urma unor interventii chirurgicale minore la care au fost supuse in Spitalul CFR 2.

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, l-a demis, vineri, pe directorul Spitalului CFR 2, Constantin Tanase, au declarat surse din minister.