Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, vrea sa reorganizeze zonele fiscale din Bucuresti. Reimpartirea propusa de edil pleaca de la ideea ca este normal ca locuitorii din centrul Bucurestiului sa plateasca impozite mai mari decat cei de la periferie, transmite Realitatea FM. Reorganizarea ar putea aduce, asadar, impozite mai mari pentru anumite locuinte din capitala.

"In toate capitalele europene se practica acest lucru. Pe masura ce se dezvolta, cartiere trec din zona B in A, din zona D in zona C. Este normal ca cei care locuiesc in centrul orasului sa plateasca impozite mai mari", a explicat Sorin Oprescu, potrivit sursei citate. Primarul a explicat ca este nevoie de reincadrarea orasului pe zone de fiscalitate, ca urmare a aparitiei de cartiere nou construite si a dezvoltarii retelei de circulatie, care face ca anumite amplasamente sa devina centrale, potrivit Ziarul Financiar.

Potrivit noilor reglementari urbanistice, zona A a fost prelungita de-a lungul malurilor raului Dambovita, de la intersectia Splaiului Independentei cu bulevardul Vasile Milea pana la limita vestica de proprietate a constructiei Sema Park. Din zona A au fost scoase terenurile inundabile din jurul lacului Colentina, care au fost trecute intr-o zona inferioara de impozitare; au fost introduse insa alte zone, precum limitele de nord ale lacurilor Fundeni si Baneasa.

In zona B au fost introduse terenurile dintre Soseaua Giurgiului si bulevardul Constantin Brancoveanu, soseaua Berceni, strada Caporal Gheorghe Marin. In Sectorul 3 au fost incadrate in zona B terenurile situate pe Bulevardul 1 Decembrie, strada Fetesti, strada Ramnicu Valcea, precum si Drumul Gura Siriului.