Cetatenii turci aflati pe teritoriul Romaniei, care din cauza norului de cenusa vulcanica au fost nevoiti sa se intoarca in Turcia pe cale terestra si carora le-au expirat vizele Schengen dupa data de 15 aprilie, vor putea iesi din tara fara repercusiuni, informeaza un comunicat al Ministerului de Externe.

"Ministerul Afacerilor Externe depune eforturi pentru a veni in sprijinul persoanelor care, din cauza situatiei provocate de eruptia vulcanica din Islanda, au fost constranse sa apeleze la mijloace de transport terestru in locul celor aeriene. In acest sens, in urma colaborarii cu Politia de Frontiera, cetatenilor turci care se afla pe teritoriul Romaniei si carora le-au expirat vizele Schengen dupa data de 15 aprilie 2010 li se va inlesni iesirea din tara, fara alte repercusiuni", se arata in comunicatul MAE.

"De asemenea, cetatenii turci care calatoresc in grupuri organizate, care ar urma sa tranziteze Romania in drumul spre Turcia si a caror viza Schengen a expirat vor primi vize de tranzit pentru Romania, cu titlu gratuit, la punctele de trecere a frontierei", mai precizeaza MAE.