Ghenadi Zadirko, deputat al partidului Iuliei Timosenko, spune - potrivit portalului rus VZGLIAD - ca Romania are pretentii teritoriale care "vizeaza o mica insula nelocuita, Maikan, de 1500 pe 800 m, situata intre orasele Chilia si Vilkovo", care apartine acum Kievului. La solicitarea HotNews.ro, MAE evita sa spuna ceva despre insula in cauza, dar aminteste despre faptul ca exista o comisie mixta de frontiera, romano-ucraineana, care analizeaza situatia frontierei pe cursurile de apa. Ministerul adauga ca apartenenta unor insulite see poate modifica in functie de traseul senalului navigabil. Ministerul omolog ucrainean insa, arata - potrivit Interfax Ucraina -ca Ucraina nu intentioneaza modificarea frontierei cu Romania pe Dunare.

Potrivit normelor de drept international, cand granita dintre doua state urmeaza linia unui rau, ea trece pe mijloc, daca partile nu se inteleg altfel. Insula ucraineana Maikan a fost colmatata, iar acum navele trec intre Maikan si malul ucrainean", scrie si ziarul ucrainean Segodnia.

"Pe aceasta baza, cu un an in urma romanii au evocat pentru prima data mutarea granitei, dupa care Maikan ar trebui sa devina romaneasca. Potrivit Vamii, in aprilie 2010 urmeaza sa aiba loc prima runda de negoceri. Romanii nu vor insula, ei vor canalul", sustine Zadirko, potrivit caruia cazul nu a fost inaintat spre analiza unui tribunal international, dar Ucraina nu poate ceda insula de bunavoie.

MAE roman: apartenenta unor insulite se poate modifica in functie de senalul navigabil

Ministerul roman de Externe a raspuns vag solicitarii HotNews.ro privind situatia invocata de deputatul ucrainean. MAE a reamintit ca exista o cmisie mixta de frontiera romano-ucraineana care "are ca sarcina verificarea traseului frontierei comune si intocmirea unei documentatii de frontiera, care o va inlocui pe cea datand din anii ‘70".

Cea mai recenta reuniune a Comisiei a avut loc la Radauti, in perioada 15-18 decembrie 2009, mai spune ministerul.

Comisia analizeaza si situatia frontierei pe cursurile de apa. Dupa cum a aratat delegatia romana in cadrul discutiilor, in conformitate cu pricnipiile aplicabile, consacrate in Tratatul dintre Romania si Ucraina semnat in 2003, frontiera pe cursurile de apa dintre cele doua tari urmeaza mijlocul senalului navigabil principal (pe apele de frontiera navigabile) si respectiv mijlocul panzei de apa (pe apele de frontiera nenavigabile).

Aplicarea principiilor enuntate poate conduce la schimbarea apartenentei unor insulite, in functie de traseul actual al senalului navigabil. Senalul navigabil se poate schimba ca urmare a modificarilor naturale geomorfologice ale cursurilor de apa.

Aceasta problematica nu are o legatura directa cu realizarea de catre partea ucraineana a unui canal de navigatie de mare adancime in Delta Dunarii.

MAE ucrainean spune ca nu intentioneaza modificarea frontierei pe Dunare

Ministerul de Externe de la Kiev a aratat, prin vocea purtatorului de cuvant Oleh Volosin, ca nu intentioneaza nicio modificare a granitei cu Romania pe Dunare.

Volosin a spus, potrivit Interfax, ca situatia Insulei Maican intra sub incidenta Acordului de buna vecinatate semnat de Romania si Ucraina in anul 2003, in care se stipuleaza inviolabilitatea frontierei.

"De aceea partea ucraineana nu intentioneaza sa schimbe linia de frontiera in aceasta zona si toate chestiunile de disputa care ar putea aparea din cauza dotintei partii romane sa faca schimbari relevante, vor fi discutate de serviciile de frontiera si in discutiile programate pentru 27 aprilie inrte viceministrul de externe Kostantin Ieliseiev si secretarul de stat Bogdan Mazuru", a precizat purtatorul de cuvant ucrainean.

El a subliniat ca pozitia ucraineana pleaca de la faptul ca nicio parte a teritoriului ucrainean nu poate fi luata de un alt stat.

Agerpres consemneaza si opinia diplomatului ucrainean Vladimir Vasilenko, reprezentantul Kievului la Curtea Internationala de Justitie (CIJ) de la Haga in timpul litigiului privind delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive in Marea Neagra intre Romania si Ucraina.

Vasilenko spune ca deocamdata nu exista niciun motiv pentru schimbarea frontierei de stat dintre Ucraina si Romania.

Potrivit diplomatului ucrainean, nu este vorba de pretentii teritoriale ale Romaniei in acest caz, este vorba de rezolvarea unei probleme aparute ca urmare a modificarii albiei Dunarii.