Reprezentantii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie vor picheta sediul Guvernului pe data de 30 aprilie si ameninta cu declansarea grevei generale, incepand din 5 mai, pentru o perioada ce urmeaza a fi stabilita la sfarsitul lunii aprilie, anunta Mediafax. Principala nemultumire a sindicalistilor este legata, spun ei, de diminuarea veniturilor.

  • "Biroul Executiv al FNSA, intrunit astazi (miercuri - n.r.) la Timisoara, a hotarat reluarea actiunilor de protest. Astfel, in 30 aprilie, va fi o pichetare a Guvernului, cu un numar de 500 pana la 1.000 de persoane. In 5 mai greva generala, iar in 29 aprilie, in preziua pichetarii, va avea loc sedinta Biroului Federal, cand vom hotari pe cat timp va fi aceasta greva generala", spune presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie, Valer Suciu.
  • "La ora actuala, Guvernul, prin Curtea de Conturi, Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii, incearca si a reusit sa diminueze drastic veniturile angajatilor din administratia publica locala neluand in seama contractele colective de munca, hotararile judecatoresti definitive si executorii legate de aceste contracte, hotararile consiliilor locale si ale celor judetene. Practic nu se mai respecta legea in tara asta", sustine liderul sindical.